La reluare, acelasi Anghelina a trecut pe linga 2-0, un scor care ar fi adus formatiei vizitatoare prima victorie din campionat, insa o gafa a portarului Leca a facut ca meciul sa se relanseze. Aflat in poarta Unirii Faurei pentru prima data in acest campionat, Leca nu a asteptat sa iasa toti jucatorii din careul sau, a degajat gresit, mingea l-a lovit pe atacantul galatean Tudosa si a poposit in poarta. O greseala de neiertat pentru un fotbalist care evolueaza intr-un astfel de esalon.
Colegii sai au trecut insa peste acest moment dificil, au devenit mai agresivi in atac, si in minutul 59 au obtinut o lovitura de la 11 metri, din pacate Craciunescu a sutat pe linga poarta, ratind astfel pentru a doua oara posibilitatea ca echipa sa sa preia conducerea.
In ultimul sfert de ora, gazdele au marcat de doua ori prin Antohi si Tasca, si au obtinut o victorie nesperata la un moment dat.
"Am jucat bine de aceasta data si pot spune chiar ca ne-am batut singuri. La Galati am avut numai ghinioane, ne-am dat autogol, am ratat un penalty si o ocazie imensa in situatie de unu la unu cu portarul, ce se mai poate intimpla acum? Sper ca jocul urmator sa spargem gheata", a declarat dupa meci antrenorul Iacob Carst.
Unirea Faurei: Leca - Tandalache, Stefanita, Musat - Fratila, Tanase, Mita, Tudorache (min. 80: Preda), Carp (min. 75: Calatoaie) - Craciunescu, Anghelina.