"Un semn sigur al faptului că ne îndreptăm spre falimentul statului de drept în România este faptul că este nevoie de încuviinţarea preşedintelui României pentru aplicarea unei prevederi judecătoreşti care este obligatorie pentru toată lumea. Această situaţie este nu mai poate continua pentru că duce la slăbirea instituţiilor şi a democraţiei din România, iar preşedintele, în calitatea sa de şef al statului, care s-a angajat şi obligat să respecte şi să apere Constituţia, are datoria de a-i sancţiona pe cei vinovaţi şi de a-i cere premierului demisia dintr-o funcţie în care este clar că nu mai are ce căuta. Este inacceptabil faptul că Guvernul unui stat european îşi permite să nesocotească o hotărâre a unei înalte instanţe judecătoreşti şi este la fel de inacceptabil ca şeful statului să medieze conflictul din supermarket, prin declaraţii făcute pe picior. Relativismul juridic, precum şi samavolnicia în cadrul puterii executive nu mai au ce căuta în România, stat membru UE, în anul 2011", transmite Geoană, printr-un comunicat de presă.
"Mai grav însă este că se pare că nici intervenţia justiţiei nu mai este suficientă, şi este nevoie de încuviinţarea şefului statului pentru ca legea să fie respctată. Arbitrariul la care s-a ajuns în România este dovedit simplu şi eficient de faptul că epopeea recalculării pensiilor a fost oprită de Traian Băsescu, din vârful căruciorului de supermarket, printr-o declaraţie al cărui evident frizează truismul: Hotărârea ÎCCJ trebuie respectată", continuă social-democratul.
Potrivit lui Mircea Geoană, premierul Boc "a primit o lecţie pe spatele a zeci de mii de pensionari militari care au fost manipulaţi şi batjocoriţi", iar procesul recalculării pensiilor militarilor trebuia să se oprească pe 7 ianuarie, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât suspendarea aplicării Hotărârii de Guvern privind recalcularea pensiilor. "Faptul că Guvernul a continuat procesul, în ciuda acestei hotărâri judecătoreşti, arată că reprezentanţii puterii executive fie se cred deasupra legii, fie nu socotesc legea, fie doresc transformarea României din stat de drept în sultanat", conchide preşedintele Senatului.