Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Justiţia pichetează, astăzi, Ministerul Justiţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Justiţia pichetează, astăzi, Ministerul Justiţiei

Reprezentanţii federaţiei arată că pichetarea va avea loc în condiţiile în care persistă nemulţumirile personalului angajat din instanţele judecătoreşti "generate de factori precum finanţarea necorespunzătoare a sistemului de justiţie, lipsa normării muncii, blocarea posturilor vacante, neplata orelor suplimentare şi un volumul tot mai crescut de activitate în cadrul instanţelor".

Federaţia Naţională Sindicală Justiţia "consideră necesar să atragă atenţia factorilor decidenţi asupra acestor stări de fapt inacceptabile şi periculoase pentru însăşi existenţa sistemului de justiţie", se precizează în anunţ, cu menţiunea că atât Ministerul Justiţiei cât şi Ministerul Finanţelor Publice şi, nu în ultimul rând, Guvernul României au obligaţia de a găsi soluţiile pentru o rezolvare rapidă şi eficientă a acestor situaţii.

În cadrul protestelor organizate pe 27, respectiv 28 iulie, liderii sindicali vor depune memorii la cabinetele celor doi miniştrii.

Personalul auxiliar din justiţie a mai pichetat Ministerul Justiţiei (MJ) pe 13 aprilie, când a cerut şi demisia ministrului Cătălin Predoiu, pe care l-a acuzat de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind plata drepturilor salariale restante.

Discuţiile dintre ministrul Justiţiei şi liderii sindicali au amânat posibilitatea declanşării unei greve generale în sistem, aşa cum se anunţase la un moment dat.

În schimb, un ordin al ministrului din 3 iulie, prin care a sistat acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a atras un val de procese intentate împotriva MJ de judecătorii din întreaga ţară şi întruperea activităţii zilnic, timp de trei ore, până la solicitarea revendicărilor. Judecătorilor li s-a alăturat personalul auxiliar din justiţie şi o parte din procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro