Mergi la conţinutul principal

Repetiţie pentru cutremur

* pompieri, jandarmi, poliţişti, voluntari ai Crucii Roşii, angajaţii companiilor de electricitate, gaze şi apă, cu toţii s-au străduit să demonstreze că ştiu ce au de făcut în caz de dezastru * la final, prefectul şi primarul i-au lăudat, iar şoferii blocaţi în trafic au răsuflat uşuraţi

Autorităţile locale brăilene s-au jucat, ieri, de-a cutremurul, în Piaţa Traian, de la ora 10.00. Exerciţiul s-a vrut a fi o testare a capacităţii de intervenţie în caz de dezastru, implicând atât pompieri, jandarmi, poliţişti şi militari, cât şi voluntari ai Crucii Roşii şi angajaţi ai companiilor de utilităţi publice care livrează populaţiei energie electrică, gaze, apă sau servicii de telefonie şi internet.

24exerc2 Militarii au evacuat exponatele muzeului Scenariul a prevăzut producerea unui cutremur intermediar în zona Vrancea, cu o magnitudine de 7,7 grade pe scara Richter. În Brăila s-au resimţit 6,8 grade M.S.K - 64, intensitate la care, conform studiilor de specialitate, cad obiecte suspendate şi tencuiala imobilelor solide, iar clădirile cu structură neconsolidată se prăbuşesc. Pe lângă multe alte imobile, au fost afectate Teatrul "Maria Filotti", Muzeul de Istorie şi hotelul "Traian". La teatru, s-au înregistrat mai mulţi răniţi care au fost evacuaţi de voluntari ai Crucii Roşii. La muzeu a izbucnit un incendiu, fiind nevoie de salvarea de urgenţă a exponatelor de mare valoare, misiune îndeplinită de câţiva militari din cadrul garnizoanei veniţi în ajutorul pompierilor ce "luptau" cu focul. În fine, seismul a surprins mai mulţi muncitori pe terasa restaurantului "Dacia" de lângă hotelul "Traian". Din cauza panicii, aceştia au abandonat arzătorul şi butelia folosite la reparaţia hidroizolaţiei, iar acoperişul terasei a luat foc. Situaţia era cu atât mai gravă cu cât scările interioare s-au prăbuşit, astfel că muncitorii nu mai aveau pe unde să coboare, fiind ameninţaţi să ardă de vii. Spre norocul lor, pompierii au sosit rapid la faţa locului, au întins scara rulantă şi i-au adus cu picioarele pe pământ. Coborârea a fost un succes total, deşi una dintre "victime" nu se putea deplasa singură şi a trebuit pusă pe o targă specială.

24exerc3 Pompierii s-au ocupat de incendii şi de salvarea celor rămaşi izolaţi la înălţime "E doar un exerciţiu, nu avem informaţii că se apropie un cutremur"

Cam acesta a fost, în mare, desfăşurătorul exerciţiului. Bineînţeles că, pentru mai mult dramatism, au fost iniţiate câteva petarde şi fumigene. Bubuiturile şi fumul au atras atenţia trecătorilor, care s-au strâns rapid să vadă ce se întâmplă. Zeci de brăileni au asistat astfel la furnicarul "salvatorilor", care se agitau cărând tărgi, întinzând furtune şi scări, evacuând cutii "pline" de obiecte de patrimoniu, cocoţându-se pe stâlpii de electricitate sau făcându-se că lucrează la reţeaua de apă şi gaze. În mare, pompierii şi celelalte forţe de intervenţie au demonstrat că ştiu ce au de făcut în caz de dezastru. Rămâne, însă, de văzut, cât de bine se pot descurca într-o situaţie reală, ce nu prea corespunde cu un scenariu dinainte stabilit.

24exerc4 În final, autorităţile au tras concluzia: "E bine, suntem pregătiţi!" Prefectul Dumitru Popa, în calitatea sa de şef al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, a remarcat, la sfârşit, că "toate forţele s-au descurcat foarte bine". Popa a mai ţinut să sublinieze faptul că acţiunea a fost doar un exerciţiu şi nu a fost determinată de pericolul iminent al unui cutremur. "Dacă am organizat acest exerciţiu nu înseamnă că ştim că urmează să se producă un dezastru. Nu ştie nimeni când o să se întâmple aşa ceva, dar e important să fim pregătiţi", a spus prefectul. La rândul lui, primarul Aurel Simionescu a declarat: "Avem forţele necesare şi putem interveni coordonat, la nivel de municipiu. Totul e să nu apară panica!".

După ce oficialii au tras concluziile, iar forţele de intervenţie şi-au strâns ustensilele din dotare, Poliţia Rutieră a redeschis traficul, spre marea uşurare a şoferilor care aşteptau de aproape o oră. Coada de maşini se întindea pe câteva sute de metri, pe Calea Călăraşilor, până la intrarea în Piaţa Traian, în dreptul BRD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro