Repararea celor două computere tomograf din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila costă o avere, chiar şi pentru bugetul unităţii spitaliceşti. Aproape 1.250.000 de lei (12 miliarde lei vechi). Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a lansat procedurile de achiziţie pentru înlocuirea unei componente a CT-ului de bază din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, care costă 270.000 de lei, sumă acoperită integral din fondurile spitalului. Potrivit medicilor, aparatura va fi repusă în funcţiune peste 3 săptămâni, timp în care pacienţii în stare gravă vor fi direcţionaţi către spitalele din Galaţi şi Bucureşti, iar investigaţiile de rutină vor fi preluate, mai nou, de către Spitalul de Pneumoftiziologie(TBC) care dispune de un CT. În ceea ce priveşte soarta celui de-al doilea computer tomograf stricat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, aceasta nu pare a se îmbunătăţi în viitorul apropiat. Şi asta pentru că, diagnoza a scos la iveală defecţiuni grave care necesită reparaţii capitale de ordinul 970.000 de lei, adică aproape 10 miliarde de lei vechi, bani care vor fi alocaţi de la bugetul Consiliului Judeţean Brăila. "Primul tomograf, de la parterul unităţii spitaliceşti, de la UPU, va fi gata în perioada 25 martie-1 aprilie. Deja procedurile de achiziţie au fost făcute şi aşteptăm finalizarea lor, cu montaj, cu punere în funcţiune şi cu probe. Despre computerul aflat în secţia de Imagistică, am veşti proaste. Diagnoza finală a stabilit că este un defect grav. Practic, s-a defectat în urma unui scurt circuit produs în unitatea de înaltă tensiune. S-a defectat ansamblul tub-cupolă, un ansamblu foarte scump. Acel scurt circuit propagându-se în aparat şi producând şi alte stricăciuni, printre care şi colimator, conductori de înaltă tensiune ş.a.m.d. Costurile legate de repararea acestui computer se ridică la 976.000 de lei, cu tot cu TVA. Această sumă depăşeşte posibilităţile spitalului şi de aceea ne-am adresat pentru sprijin Consiliului Judeţean Brăila, pentru a realiza repararea acestui aparat", a declarat managerul SJU Brăila, Mihail Iugulescu. Potrivit conducerii spitaliceşti, în momentul de faţă pe listele de aşteptare sunt deja înscrişi circa 300 de bolnavi cronici care îşi aşteaptă rândul la investigaţii medicale. "Am avut destul de mulţi bolnavi. I-am pus pe o listă de aşteptare. Lista de aşteptare creşte. În momentul acesta suntem în situaţia în care nu mai putem să spunem că am putea face faţă atât cu bolnavii puşi în aşteptare şi cu urgenţele. Deci trebuie să deblocăm situaţia pentru că pacienţii aflaţi pe lista de aşteptare depăşesc posibilităţile spitalului din momentul în când vom pune în funcţiune noul computer tomograf", a mai adăugat sursa citată.