Partida de la Însurăţei a fost una de angajament şi cu puţine ocazii de poartă. Gazdele au ratat deschiderea scorului încă din minutul 2 al primei reprize, când Marius Coman a fost blocat, in extremis, de portarul oaspeţilor, dar şi Tudor a avut o intervenţie excelentă în minutul 40 când a scos un gol ca şi făcut.
Partea a doua a fost dominată teritorial de elevii lui Ionel Vioreanu, însă aceştia doar în două rânduri au periclitat poarta adversă, în minutul 58 când Marius Ciubotă a rămas singur cu portarul advers, dar a întârziat momentul şutului şi a fost deposedat de minge, a urmat o nouă intervenţie salutară a lui Tudor şi un voleu al lui Cosmin Dobre, cu trei minute înainte de finalul partidei, însă mingea şutată de atacantul gazdelor a trecut razant cu transversala.
La Ianca, pe stadionul Ştefan Vrăbioru nou promovata Viitorul a mai suferit o umilinţă, 0-5 în confruntarea cu o echipă la fel de necunoscută, CS Domneşti.
Elevii lui Adrian Baldovin bifează astfel cea de-a doua înfrângere consecutivă, iar viitorul echipei nu mai pare să fie la fel de roz, cum îl vedeau conducătorii ei înainte de startul sezonului competiţional.