Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Transformatorul şi încarcerat în Penitenciarul Iaşi, susţine, într-o scrisoare transmisă opiniei publice prin intermediul unui fost consilier de la cabinetul său parlamentar, că viaţa lui s-a schimbat "fundamental" şi că "nimic nu mai este ca înainte", atât în plan familial, cât şi în plan uman, sentimental sau politic.
"Tot acest timp nu va mai putea fi recuperat sau recâştigat niciodată ", afirmă Relu Fenechiu.
El afirmă că nu s-a războit cu procurorii, însă a crezut că, indiferent ce spun aceştia, judecătorii îi vor da dreptate.
"Magistraţii care m-au judecat nu au fost judecători, ci acuzatori şi acesta cred că reprezintă cel mai mare pericol în România, faptul că unii judecători, de frică sau din obedienţă, dau dreptate procurorilor, condamnând oameni nevinovaţi, fără a cântări faptele sau a analiza probele existente. Pentru ei, poate, aşa este mai comod. În acest fel, nu mai au grija sancţiunilor disciplinare sau, de ce nu, a dosarelor penale pe care le au sau le pot avea şi, mai mult, pentru aceste acte de curaj sunt promovaţi sau recompensaţi", adaugă Relu Fenechiu.
Fostul ministru al Transporturilor susţine că a fost condamnat "într-o manieră care sfidează normele de drept", în condiţiile în care nu i-a fost acceptată vreo expertiză financiară şi nu i s-a admis vreun martor al apărării.
"Nu voi retracta nimic din ceea ce am spus despre dosarul instrumentat de DNA, judecat de ICCJ şi dirijat atent de către Traian Băsescu şi oameni din jurul lui, ci, dimpotrivă, voi aduce în perioada următoare tot mai multe probe care să arate românilor ce a însemnat ideea de «justiţie» în cazul meu. Mă voi adresa instituţiilor internaţionale despre ce s-a întâmplat aici, voi cere experţi internaţionali care să evalueze rechizitoriul, administrarea probelor şi, în fond, tot ce s-a întâmplat în cazul meu, de la comiterea aşa-ziselor «fapte» şi până la condamnarea mea definitivă", mai scrie Relu Fenechiu.
El aminteşte că mulţi dintre apropiaţii săi i-au sugerat să demisioneze din Parlament, pentru ca dosarul său să fie judecat de o altă instanţă, şi că i s-a spus că ar fi mai bine să nu se se implice în conducerea campaniei electorale pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.
"Am fost întrebat dacă îmi asum preluarea portofoliului Ministerului Transporturilor, ştiind că voi reprezenta un «trofeu politic» jinduit de sistem şi de duşmani şi am acceptat această poziţie fără să mă gândesc la consecinţe, deoarece consideram că pot lăsa ceva bun în urma mea, ceea ce am şi reuşit. Mi-am asumat toate aceste riscuri crezând într-una în faptul că nu se poate merge atât de departe!", consideră fostul lider liberal.
Relu Fenechiu mai spune că în cele aproape o sută de zile de când se află în închisoare a primit multe mesaje de încurajare, inclusiv de la adversari politici.
"Vreau să le spun, lor şi celor care au crezut mereu în onoarea, principiile şi rolul meu, inclusiv cel politic, că lucrurile nu vor rămâne aşa! Sunt hotărât să fac tot ce este omeneşte posibil pentru a repara această decizie nedreaptă! ", spune Relu Fenechiu în finalul scrisorii sale.
La sfârşitul lunii ianuarie, Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv de către instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul" şi s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, fiind încarcerat în arest alături de fratele său, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian. În 2 februarie, Fenechiu a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.