Reliana Bogdan, şefa «Rocreativ» încă patru ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reliana Bogdan, şefa «Rocreativ» încă patru ani

Reliana Bogdan a fost mandatată, recent, de membrii CJ Brăila ca administrator al SC Rocreativ Trade SRL pentru următorii patru ani de zile. Decizia a fost luată, joi, imediat după încheierea şedinţei extraordinare a Consiliului, care s-a lăsat cu un scandal monstru şi în care consilierii PNL au decis să părăsească sala în semn de protest pentru deciziile majorităţii. Mai exact, după ce a declarat închise lucrările şedinţei, preşedintele CJ Brăila, Ionel Epureanu, a profitat de prezenţa consilierilor rămaşi în sală şi i-a întrebat dacă sunt de acord ca în continuare să convoace Adunare Generală a Asociatului unic la "Rocreativ", deşi întâlnirea cu pricina fusese programată, iniţial, pentru 11 aprilie. "Ideea este de a nu vă mai deranja în altă zi pentru această Adunare Generală. Consider că trebuie să supunem la vot şi acest lucru", a declarat Epureanu, iar cei 21 de consilieri prezenţi au votat "pentru". Interesant de precizat este că nu doar consilierii PNL au lipsit de la această întâlnire, ci şi angajaţii CJ Brăila, secretarul judeţului, ba chiar şi funcţionarul care redactează procesul verbal s-a retras după încheierea şedinţei extraordinare, astfel că este greu de spus cine a consemnat deciziile AGA.

Reliana Bogdan a anunţat deschiderea unui magazin de suveniruri

În faţa consilierilor judeţeni, administratorul SC Rocreativ Trade SRL, Reliana Bogdan, a prezentat un scurt raport de activitate şi le-a cerut acestora să fie de acord cu prezenţa sa în continuare la cârma proiectului. "Societatea are în desfăşurare demersuri avansate sub supravegherea şi consilierea Autorităţii Naţionale pentru Turism (n.r. - ANT), pentru crearea brand-ului turistic al judeţului şi includerea Brăilei printre destinaţiile turistice naţionale. În cadrul societăţii au fost demarate ample acţiuni de promovare, care pentru a-şi atinge scopul de asigurare a vizibilităţii şi creşterii atractivităţii judeţului nostru, în preferinţele unor categorii de turişti, trebuie să continue prin prezenţa la manifestările de promovare naţionale şi internaţionale", a declarat Bogdan. De asemenea, aceasta a citit o scrisoare semnată de Anca Pavel Nedea, preşedintele ANT, precizând că în perioada 12 - 13 aprilie, o echipă de specialişti din cadrul Direcţiei Management Brand va sosi la Brăila, pentru a stabili obiectivele de interes turistic şi pentru a pune bazele unui plan de promovare a zonei. Totodată, Bogdan, alături de vicepreşedintele CJ Brăila, Viorel Mortu, au anunţat că peste câteva zile va avea loc oficializarea unui magazin de suveniruri, gestionat prin SC "Rocreativ", care va activa în clădirea Romarta Nouă.

Consilierii, mulţumiţi de evoluţia societăţii

Consilierul judeţean independent Marian Căpăţînă a fost primul care a dat tonul laudelor la adresa evoluţiei societăţii "Rocreativ". Acesta a ţinut să precizeze că este "pentru" continuarea proiectului.
"Înainte de a se înfiinţa «Rocreativ», CJ Brăila avea un serviciu public care viza turismul, reparaţii de drumuri şi administrarea patrimoniului Consiliului. La vremea respectivă a fost abrogat acel serviciu public şi am înfiinţat «Rocreativ». Părerea mea este că trebuie să dăm o şansă acestei societăţi, mai ales acum, când a început să facă ceva. Nu avem o altă soluţie administrativă la acest moment şi ţin să spun că este pentru prima dată când se face ceva în domeniul turismului la Brăila", a declarat Căpăţînă. Şi preşedintele CJ Brăila, Ionel Epureanu, a lăudat iniţiativele Relianei Bogdan şi a punctat că cel mai probabil la următoarea şedinţă ordinară se va discuta despre o Asociere pe tema turismului, între CJ Brăila, primării din judeţ, instituţii deconcentrate, Camera de Comerţ şi operatori privaţi. "Mă bucur că n-am dat curs anul trecut, pe timpul ăsta, poate mai devreme, unui enorm de mare număr de voci care îmi cereau, sugerau desfiinţarea «Rocreativ». Nu am făcut-o! Am tăcut până acum, dar vorbesc acum, când e aproape mărul copt. Peste câteva zile vom deschide un magazin, un centru turistic foarte modern, cu cel puţin 80 de exponate la vânzare pentru cei care vor suveniruri cu Brăila. Pe 12 - 13 aprilie vom avea acea întâlnire cu ministerul, prin care statuăm un program de zonă turistică. Cei care vor veni după noi vor avea o matrice a dezvoltării turismului în judeţul Brăila", a declarat la rândul său vicepreşedintele CJ, Viorel Mortu.
La final, consilierii au votat în unanimitate, cu 21 de voturi "pentru" ca mandatul Relianei Bogdan să fie prelungit pentru următorii patru ani la cârma "Rocreativ". De asemenea, au aprobat practicarea unui adaos comercial cuprins între 0% şi 300% de către societate, precum şi două coduri CAEN, care permit "Rocreativ" să vândă produse în cadrul magazinului turistic. Trebuie punctat că liberalul Horia Tănasă a fost prezent în sală, însă nu a participat la vot.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro