În circulaţia pe drumurile publice, potrivit art. 14 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 1391/2006, bicicleta trebuie să fie:
a. prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
b. prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
c. dotată cu sistem de avertizare sonoră;
d. echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în faţă, cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşieşi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
e. echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu.
Principalele interdicţii stabilite de lege pentru biciclişti sunt:
- să conducă o bicicletă pe drumurile publice dacă nu a împlinit 14 ani;
- să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
- să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
- să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
- să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
- să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- să circule în interiorul localităţilor în care nu funcţionează iluminatul public, precum şi în afara localităţilor, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
- să staţioneze pe partea carosabilă, în timpul nopţii.
Bicicliştii trebuie să ştie că pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.
De reţinut: Nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu 6-8 puncte amendă (între 870-1160 Ron).