Regizorul Woody Allen, acuzat de agresiune sexuală de către fiica adoptivă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Regizorul Woody Allen, acuzat de agresiune sexuală de către fiica adoptivă

Dylan Farrow, în vârstă de 28 de ani, pe care Woody Allen a adoptat-o cu actriţa Mia Farrow pe vremea când formau un cuplu, a afirmat într-o scrisoare deschisă, publicată pe blogul cotidianului The New York Times, că a fost agresată sexual la vârsta de şapte ani, în podul locuinţei familiale, scrie CNN, preluat de Mediafax.
"Care este filmul vostru preferat regizat de Woody Allen? Înainte de a răspunde, ar trebui să ştiţi că atunci când aveam şapte ani, Woody Allen m-a luat de mână şi m-a condus într-un mic pod, slab luminat, de la etajul al doilea al casei noastre. Mi-a spus să mă întind pe burtă şi să mă joc cu trenul electric al fratelui meu. Apoi, el m-a agresat sexual", scrie tânăra.
"Îmi vorbea în timp ce îmi făcea acel lucru, murmurându-mi că sunt o fetiţă cuminte, că acela era secretul nostru, promiţându-mi că vom merge la Paris şi voi fi un star de cinema", a adăugat ea.
Tânăra femeie spune că i-a vorbit mamei sale, în epocă, despre acele lucruri. Nu este prima dată când regizorul este acuzat că şi-a molestat sexual fiica adoptată în timpul relaţiei cu Mia Farrow. În 1992, chiar Mia Farrow l-a acuzat pe Woody Allen că a molestat-o pe fiica lor Dylan, pe atunci în vârstă de şapte ani.
Actriţa se afla într-un conflict feroce cu regizorul pentru tutela copiilor lor, după ce a descoperit că Woody Allen avea o relaţie cu una dintre celelalte fiice adoptate ale sale, Soon-Yi Previn, pe atunci în vârstă de 20 de ani. Mia Farrow o adoptase pe Soon-Yi în timpul unei căsătorii anterioare. Woody Allen, în vârstă de 78 de ani, s-a căsătorit cu tânăra Soon-Yi în 1997.
Regizorul nu fost urmărit în instanţă, el negând că ar fi agresat-o pe Dylan Farrow. "Este puţin probabil ca domnul Allen să fie urmărit penal pentru abuz sexual pe baza probelor", a declarat atunci judecătorul Elliott Wilk, de la Curtea Supremă, potrivit unei publicaţii americane.
În 1992, Allen a acuzat-o pe Mia Farrow că ar fi manipulat, din ranchiună, "în mod ruşinoş, nişte copii inocenţi". În 1994, un tribunal newyorkez a decis să îi refuze dreptul de a putea să o viziteze pe Dylan. Doi terapeuţi au considerat în acea vreme că nu era în interesul tinerei de a fi "constrânsă" să îl vadă pe tatăl ei adoptiv.
"Woody Allen nu a fost condamnat niciodată pentru nicio infracţiune, iar faptul că el a scăpat după tot ceea ce mi-a făcut mi-a bântuit toată tinereţea", a adăugat fiica adoptivă a cineastului, care a acuzat Hollywoodul că a închis ochii în faţa acelor acuzaţii, continuând să îl premieze pe cineast.
Cel mai recent film al acestuia, "Blue Jasmine", a primit pe 16 ianuarie trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit luna trecută şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.
"Chinul meu a fost agravat de Hollywood", spune Dylan Farrow. "Toată lumea, cu excepţia unora (care sunt eroii mei), a închis ochii. Cei mai mulţi au preferat să accepte ambiguitatea, să spună «cine ştie ce s-a întâmplat» şi să pretindă că totul era bine".
"Woody Allen este un exemplu viu pentru modul în care societatea noastră îi neglijează pe supravieţuitorii agresiunilor şi abuzurilor sexuale", a adăugat Dylan Farrow.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro