Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, obligatoriu din 25 iulie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, obligatoriu din 25 iulie

* potrivit Ordinului Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, persoanele care utilizează zilieri pentru activităţi cu caracter temporar sunt obligate, începând cu data de 25 iulie, să renunţe la registrele clasice şi să înregistreze activitatea prestată în Registrul electronic

 

 

 

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, începând cu data de 25 iulie 2020, a intrat în vigoare Ordinul 1140/13. 07. 2020 al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pentru aprobarea Metodologiei de întocmire şi transmitere a Registrului electronic de evidenţă a zilierilor, precum şi înregistrările care se efectuează în acesta.

"Au obligaţia de a înfiinţa, completa şi transmite Registrul electronic de evidenţă a zilierilor beneficiarii de lucrări, definiţi conform art. (1), lit. b) din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumiţi în continuare Beneficiar. Pentru înfiinţarea Registrului, Beneficiarul obţine numele de utilizator şi parola de la Inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul. În scopul obţinerii numelui de utilizator şi a parolei, Beneficiarul depune la sediul ITM sau, după caz, transmite prin e-mail, documentele prevăzute la art. 3 din prezentul ordin", se precizează într-un comunicat al ITM Brăila.

Registrul se completează de către Beneficiar sau de către una sau mai multe persoane împuternicite, cu ajutorul aplicaţiei informatice pentru dispozitive mobile "Inspecţia Muncii", în conformitate cu instrucţiunile de utilizare obţinute de pe pagina de internet a Inspecţiei Muncii.

Aplicaţia informatică prevăzută la alin. (1) este distribuită în mod gratuit de către Inspecţia Muncii şi este disponibilă, în funcţie de sistemul de operare al dispozitivului mobil, prin accesarea aplicaţiilor PlayStore sau AppStore. Autorizarea accesului persoanei împuternicite care a completat şi transmis solicitarea electronică de autorizare se realizează de către Beneficiar din portalul Inspecţiei Muncii (https://www.inspectiamuncii.ro:4443),unde se autentifică cu numele de utilizator şi parola obţinute de la ITM.

Autorizarea electronică se obţine după descărcarea şi instalarea aplicaţiei "Inspecţia Muncii", prin transmiterea cererii de autorizare, denumită "Autorizare Acces", completată, în prealabil, cu următoarele date: a) CUI/CIF Beneficiar; b) datele de identitate ale persoanei care solicită autorizarea: CNP, nume, prenume, adresa e-mail.

Link-uri utile: Ordinul 1140/2020-Manualul de utilizare a aplicației mobile "Inspectia Muncii"-Manualul de utilizare a aplicației web din portalul Inspecţiei Muncii-Raspunsuri la întrebări frecvente privind Registrul Electronic de evidenţă a zilierilor.

"Digitalizarea la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale este unul dintre cele mai importante obiective. Din data de 25 iulie devine funcţională, după ce am pus la punct ultimele detalii, aplicaţia «Inspecţia Muncii», care include Registrul electronic de evidenţă a zilierilor. A trebuit să ajungem în anul 2020 ca să renunţăm, în sfârşit, la caietele în care angajatorii notau activitatea lucrătorilor zilieri şi pe care apoi trebuiau să le fotocopiezae şi să le ducă la ITM", preciza Violeta Alexandru săptămâna trecută.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro