• un interviu cu Lucian Sabados, managerul Teatrului “Maria Filotti”, la finalul unei stagiuni speciale
Sâmbătă, 23 iunie, orele 18.30, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” va avea loc ultima reprezentaţie din această stagiune, avanpremiera piesei REGELE GOL de Evgheni Şvarţ, în regia şi versiunea scenică a lui Lucian Sabados, managerul instituţiei culturale brăilene.
Preluând motivul central din basmul “Hainele cele noi ale împăratului”, piesa “Regele gol” a lui Evgheni Şvarţ tratează în parabole probleme grave cu care se confruntă lumea contemporană, în speţă aspecte ale unui sistem totalitar de care Europa actuală nu duce lipsă, din nefericire. Hans Christian Andersen a scris acest basm, care, prin mesaj, este destinat mai mult adulţilor, decât copiilor. Este o ilustrare vie a infatuării fără limite, a slugărniciei, a ignoranţei şi a conformismului de turmă, toate aceste defecte umane devenind surse de inspiraţie şi, mai târziu, mijloace de speculaţie pentru escroci. Scrisă în 1934, în plină ascensiune fascistă, piesa lasă să se ghicească multe în spatele replicilor rostite pe scenă, devenind o vehementă satiră la adresa dictaturii, în general, şi un apel la sinceritate, frumuseţe morală şi dreptate.
Despre acest spectacol, am stat de vorbă cu regizorul lui, Lucian Sabados.
- La sfârşitul acestei săptămâni, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” va avea loc avanpremiera piesei REGELE GOL, un spectacol-surpriză, după cum precizaţi într-un alt interviu. Ce ne puteţi spune despre această piesă şi despre acest proiect?
- Da, am promis, într-adevăr, eu întotdeauna încerc să îmi ţin promisiunile. În vremuri destul de complicate nu este uşor să îţi ţii promisiunile, dar este un hobby al meu. M-am angajat prin noul contract de management pentru al doilea mandat, că voi adăuga în programul meu repertorial un proiect care să se adreseze precumpănitor celor mici, celor peste 8 ani. Dacă spectacolele Teatrului “Cărăbuş” se adresează copiilor până la vârsta de 8 ani, eu am inclus acest program, numit INCURSIUNE ÎN LUMEA COPILĂRIEI, cu mare bucurie şi, pentru a da un imbold, pentru a-mi justifica opţiunea, pentru că este o opţiune personală, am vrut ca primul proiect din acest program să fie realizat de mine.
Acest text -REGELE GOL- mă urmăreşte de foarte multă vreme. Este un text cu o poveste foarte specială. Vă spun doar că în 1934, când a apărut această piesă în Uniunea Sovietică a lui Stalin, autorul, Evgheni Şvarţ, a fost trimis doi ani în Siberia...
- Asta înseamnă că REGELE GOL nu este o piesă doar pentru copii.
- Nu, nu. Am şi spus că este o piesă care pleacă din basmul HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI, pe care îl cunoaştem cu toţii, dar este mai mult decât un pretext. La mine în spectacol, devine aproape egal, dacă nu chiar mai mult, poveste, basm. În textul propriu-zis al lui Evgheni Şvarţ, în care eu am intrat cu o foarfecă nu ideologică, ci, cu gândul la copii, am încercat să armonizez zona de basm, de poveste, care să nu devină doar un pretext, cum este, pe alocuri, la Evgheni Şvarţ, ci să devină substanţială, un reazem solid în atmosfera de poveste a noastră. Veţi regăsi toate datele din HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI, sigur, puse într-o paradigmă actuală şi cu ochiul spre orice dictator. Şi, desigur, secolul XX nu a dus lipsă de dictatori. S-au mai atenuat formele de dictatură în secolul XXl, dar ele nu au dispărut şi nici nu au cum să dispară, atâta timp cât este fiinţa umană, din păcate.
Revenind la spectacol, acesta se adresează copiilor peste 8 ani, care vor înţelege foarte multe, pentru că, în ziua de azi, copiii sunt mult mai informaţi. Copiii nu sunt mult mai deştepţi decât eram noi, dar sunt mult mai informaţi, au acces la informaţii şi se lovesc zilnic, sau aud de la părinţi, de situaţii neplăcute, în care noi, simpli cetăţeni, suntem puşi în mod brutal în nişte tipare sociale, civice, funcţionale, iar cei mici văd aceste lucruri.
“Vorbesc despre un lucru tare neplăcut, care ne-a afectat pe toţi”
- Să înţeleg că este vorba de un spectacol care are aspect politic?
- Spectacolul nu este politic, dar are accente, iar eu am fost interesat să construiesc o mare diversitate de coduri, în aşa fel încât şi copilul de 8 ani, până la 14 ani poate să desprindă lucrurile importante din poveste, care rămân poveste, toate tâlcurile şi toate poveţele şi toată morala curată, puternică, în care binele învinge răul. Totdeauna trebuie să credem în treaba asta. Este o morală care ajunge la final într-un mod subtil.
- Mai cred copiii din ziua de astăzi în poveşti?
- În poveştile de genul acesta, da, pentru că este o poveste foarte adevărată. Apar multe persoane pe care le întâlnim pe stradă, le vedem la televizor, le auzim la radio, citim despre ele pe facebook. Exact aceste persoane apar şi aceasta cred că este principala calitate a spectacolului, o conectare continuă la ceea ce trăim noi astăzi. Nu m-a interesat să fac translaţii facile şi conjuncturale, dar mă interesează să vorbim despre practici actuale din politică, din administraţie, din zona băncilor, în general, din zona lumii înalte şi, mai ales, vorbesc despre un lucru tare neplăcut, care ne-a afectat pe toţi, dar, mai ales pe generaţia noastră, situaţia ireversibilă şi aberantă în care conducătorii se desprind total de problemele poporului, ale cetăţeanului, sunt izolaţi printr-o întreagă strategie şi nu sunt conectaţi la problemele reale ale străzii, aşa cum se întâmpla şi cu Ceauşescu.
Asta se întâmplă şi cu regele nostru, care, printr-o tehnică foarte specială, prin cei de la Curte - vorbim de Curte, dar, putem citi sisteme contemporane de administraţie - este izolat, este linguşit, este lăudat şi omagiat în aşa fel încât el pierde contactul cu realitatea şi atunci devine credibil faptul că un rege poate crede o aberaţie cum că un material este doar invizibil, deşi este real. Aici este calitatea excepţională a textului lui Evgheni Şvarţ, care justifică, demonstrează izolarea dictatorului de popor şi aberaţiile care se produc, sau chiar nebunia care îl cuprinde pe dictator, aşa cum Ceauşescu se credea geniul Carpaţilor. Despre acest gen de manevre vorbim în spectacol, e adevărat, cu zâmbetul pe buze, pentru că este o comedie, o comedie savuroasă uneori, chiar dacă este îmbrăcată într-o satiră muşcătoare. Dar, ne şi bucurăm, pentru că personajele negative - şi sunt foarte multe personaje negative în piesă - sunt înfrânte de cutezanţa, isteţimea, curajul a doi băieţi simpli, unul dintre ei fiind îndrăgostit de prinţesă (şi va rămâne cu prinţesa), iar celălalt, un fel de Sancho Pantza. Chiar aşa am şi gândit personajele.
“Este un joc de echipă, aşa cum mi-am dorit eu”
- Ce ne puteţi spune despre distribuţia acestui spectacol?
- Cei doi tineri despre care vorbeam reprezintă un cuplu foarte frumos de actori, Adrian Ştefan, care este Christian, şi prietenul care îl ajută pe Heinrich şi care este Nicholas Caţianis, pe care l-am admirat cu toţii în NERANŢULA. Trioul se închide minunat, cu Narcisa Novac, care este într-o formă foarte bună de mult timp şi care face o prinţesă minunată. Personajele negative sunt, de asemenea, foarte bine realizate. Mă refer la Zane Jarcu, care face un rol minunat de prim-ministru, Lucian Pînzaru, de la Galaţi, care jocă Regele gol, Elena Andron -ministrul sentimentelor intime, Dan Moldoveanu în rolul regele-tată, Cătălina Nedelea, care face un tur de forţă şi interpretează mai multe roluri: poetul Curţii, o guvernantă, o baroneasă, o croitoreasă. Este un joc de echipă, aşa cum mi-am dorit eu. Ca orice regizor-director, este bucuria de a lucra, de a colabora cu colegii şi altfel decât administrativ, pentru că asta este principala mea menire la teatrul din Brăila în acest moment, cea de manager, dar, nu-mi poate lua nimeni bucuria de a-i regăsi pe colegii mei în repetiţii. Acolo se sudează relaţii umane mai mult decât la mine în birou, ca manager.
La fel, Flori Popa, pe care am întâlnit-o în TREI SURORI, joacă mai multe personaje: ducesa, învăţatul Curţii, bucătăreasa. Pentru un actor, tipul acesta de spectacol este reconfortant şi provocator, pentru că este pus în situaţia de a schimba repede deghizamentul, costumul şi de a intra repede în alt rol. În spectacol mai joacă Silvia Tariq, care joacă tot trei personaje: şambelanul contesa, lustragiul. Valetul, primarul şi câteva voci foarte interesante le face un băiat pe care l-am descoperit cu această ocazie, un actor brăilean, extrem de interesant, care a terminat facultatea la Bucureşti şi care trebuie urmărit - Alex Iordache.
Colegul meu Gheorghe Mosorescu a făcut un decor modern, exact cum îmi trebuia; este un basm modern, la care contribuie substanţial şi scenografa de costume - Elena Gheorghe, tânăra talentată care a făcut şi costumele de la BĂDĂRANII, iar muzica lui Cornel Cristei este adorabilă. Se ştie că eu sunt un pasionat de muzică, iar muzica este un element important în acest spectacol. Coregrafia este semnată de Gelu şi Dana Baciu, de la Galaţi, care au o şcoală de balet şi dans, deci va fi mult balet şi dans în spectacol şi, nu în ultimul rând, veţi vedea destul de mult video, coordonat de Ştefan Cudălbeanu, care va asigura şi proiecţia. Este un spectacol cu multe elemente cuceritoare.
- Care este miza acestui spectacol?
- Cred că miza cea mai importantă este că mi-am propus să pun laolaltă pe cei mici, de 8 ani, şi pe cei maturi, de 90 de ani, pentru că spectacolul are etaje diferite de înţelegere, pentru toată lumea. Desigur, într-un fel vor înţelege cei maturi, având experienţa socială, umană, politică, şi într-un alt fel vor înţelege cei mici acelaşi material. Dar puritatea, ingenuitatea, surpriza, elementele de comic pe care eu le-am construit s-ar putea să fie mult mai curat receptate de cei mici decât de cei maturi. Este spectacolul cu care noi vom deschide Festivalul de teatru în acest an, care va avea loc între 16 şi 23 septembrie, este un spectacol-manifest. Un spectacol-manifest era şi SCHIMB URGENT TREI SURORI, pentru că vorbea despre lumea noastră, a teatrului. Pe de altă parte, REGELE GOL este un spectacol-manifest pentru că este realizat prin uneltele basmului, cu multă culoare, cu poezie, cu dans, în care iubirea, în basm deocamdată, reuşeşte să învingă nemernicia şi ticăloşia. Este un mesaj reconfortant, poate că uşor idealist, dar, dacă nu credem că la un moment dat se va termina cu cei care ne manipulează şi ne schimbă viaţa, putem să plecăm pe alte meridiane, iar asta nu este o soluţie.
- Cu acest spectacol, reuşiţi să ne readuceţi în lumea mirifică a poveştilor.
- Vă aduceţi aminte ce vă spuneam în 2013, când am venit la Brăila? Poveste, emoţie, comunicare. În toate proiectele mele, veţi regăsi aceste trei ingrediente, în diferite procente, pentru că nu poţi să fii ataşant, să dovedeşti utilitatea ta într-o societate, într-o colectivitate, decât în momentul în care sălile sunt pline, entuziasmul este la el acasă, sau încrederea, reconfortarea că există un loc în care, dumneavoastră, ca spectatori, noi, ca realizatori, ne strângem mâna, ne facem cu ochiul şi regăsim multe situaţii reale, ne privim în ochi şi vedem că există această reciprocă sprijinire.
“A fost o stagiune specială”
- Cum a fost această stagiune pentru dv., ca regizor şi manager al teatrului brăilean?
- A fost o stagiune specială, în care noi începem să adunăm roadele eforturilor de ani de zile. La nici doi ani de zile de la redeschiderea Teatrului, în septembrie 2016, lucrurile sunt foarte bune şi, să ne ajute Dumnezeu, să nu trădăm standardele estetice, artistice şi repertoriale.
A fost cel mai frumos an din punctul de vedere al răspunsului publicului şi, recunosc, sunt extrem de încântat de sălile pline şi arhipline la spectacole. Este reconfortant şi înseamnă că suntem pe drumul cel bun în ceeea ce priveşte întâlnirea dorită cu publicul.
Nu pot să trec cu vederea că avem şi o susţinere importantă din partea Primăriei, în condiţiile grele cu care se confruntă oraşul. Avem un buget bun, iar în aceste condiţii, răspunderea mea este şi mai mare, pentru că vorbim despre banii cetăţenilor, ai brăilenilor, iar eu, trebuie să îi întorc înzecit, prin satisfacţii artistice, satisfacţii de divertisment de foarte bună calitate.
- Ce alte surprize mai oferiţi publicului spectator?
- Pe 22 iunie, de la ora 18.30, pe baza unor invitaţii care pot fi ridicate de la Agenţia Teatrului, ne vom întâlni cu publicul, într-o repetiţie generală. Este o premieră, un proiect pe care eu l-am integrat în programul meu managerial, care se numeşte CLASA DE TEATRU, prin care îmi propun să invit publicul la repetiţii generale de cel puţin 3-4 ori pe an, repetiţii urmate de discuţii, dialoguri cu publicul. Precizez că locurile sunt extrem de limitate, 40 pentru adulţi şi 30 pentru copii, dar îmi doresc această întâlnire, pentru ca publicul să vadă cum se lucrează, iar noi vom desprinde învăţăturile respective. (A consemnat Tudoriţa TARNIŢĂ)
