Regala sediilor de partid | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Regala sediilor de partid

• şase partide politice activează în momentul de faţă pe fosta Stradă Regală, în centrul istoric al Brăilei • primarul Marian Dragomir susţine că municipalitatea este obligată prin lege să ofere un sediu partidelor, la cerere • ultima încredinţare directă, spre închiriere, vizează clădirea Mihai Eminescu nr. 46, unde va activa Partidul Socialist Român, alături de ALDE

 

Partidele politice au “luat cu asalt” strada Mihai Eminescu şi centrul vechi al Brăilei, în ultimul an. Cu ocazia alegerilor locale ce au avut loc în 5 iunie, dar şi a celor parlamentare programate la finele anului, tot mai multe partide s-au înghesuit să îşi facă un “cuib” în centrul vechi al oraşului, astfel că în prezent am ajuns la şase sigle distincte, cocoţate pe clădirile monument istoric de pe fosta Regală. Ultimul exemplu de acest gen este cel al Partidului Socialist Român (PSR), a cărei organizaţie judeţeană a primit, recent, din partea consilierilor municipali, un sediu chiar în buricul târgului, la parterul clădirii Mihai Eminescu, nr. 46. Este vorba despre fosta “casă” a PSRO, ex-ALDE, ex-PC, la al cărei etaj funcţionează Asociaţia Pro Democraţia Brăila, în frunte cu Mariana Bâtcă, ex-candidat independent la Primăria Brăila în scrutinul din 5 iunie. De altfel, în aceeaşi clădire, însă la etaj şi cu acces printr-o intrare separată, activează şi ALDE Brăila, în fostul sediu al PNL. Potrivit raportului proiectului de hotărâre votat în unanimitate de către membrii CLM Brăila, spaţiul de pe Mihai Eminescu nr. 46 închiriat către PSR Brăila, are 3 camere cu o suprafaţă de 48,75 mp, la care se mai adaugă un grup sanitar de 15,58 mp, dar şi o parte din casa scării, în suprafaţă de 18,39 mp.

Interesant de amintit ar fi şi faptul că vizavi de clădirea Mihai Eminescu nr. 46, tronează în prezent cele două sedii PMP Brăila. Mai exact, nr. 39, clădire în care până la fuziunea UNPR cu PMP a funcţionat sediul unioniştilor şi fostul sediul al popularilor, la două magazine distanţă, care ar putea deveni în viitorul foarte apropiat cabinetul parlamentar al Marioarei Nistor, dacă ne luăm după declaraţiile sale recente.

Nu trebuie trecut cu vederea nici sediul PSD Brăila, situat chiar la intersecţia Bulevardului A.I. Cuza cu strada Mihai Eminescu, care de ani buni le oferă o privelişte “roşie” celor care aşteaptă în staţie autobuzul sau turiştilor care ne vizitează oraşul. Tot pe fosta Regală găsim mai nou şi sediul Partidului Dreptăţii Sociale, chiar la intersecţia cu strada Ana Aslan, unde a activat în trecut Partidului Naţional Democrat Creştin (PNDC). Tot cu ocazia alegerilor locale, în capătul străzii Ana Aslan şi-au găsit un loc “de popas” şi ecologiştii brăileni. De altfel, tot în zonă, dar la capătul opus, pe strada Goleşti se află de foarte mulţi ani sediul Partidul România Mare. Iar pe lângă acestea, unele clădiri din centrul vechi, deşi scoase la închirere sau aparent abandonate “găzduiesc” afişe electorale şi alte însemne politice, cum este cazul unui spaţiu aflat chiar vizavi de pub-ul Hammers, unde tronează nestingherite afişele arse de soare ale PMP Brăila din timpul campaniei electorale pentru alegerile locale.

Nu trebuie uitat că tot pe Regală şi-a avut sediul şi fostul PPDD, dar şi PRU Brăila la prima sa apariţie. De altfel, singurii care au renunţat la sediul din centrul istoric sunt PNL-iştii, care au decis, anul trecut, să se mute în zona Calea Călăraşilor.

Primarul speră că pe viitor lucrurile se vor schimba în centru vechi

Contactat telefonic, ieri, de către redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” în privinţa multitudinii de sedii ale partidelor ce îşi desfăşoară activitatea în centrul istoric al municipiului, primarul Marian Dragomir a afirmat că nu este mulţumit de situaţie, însă, legal, nu poate refuza dreptul partidelor la un sediu. Chiar şi aşa, edilul - şef şi-a exprimat speranţa că după încheierea perioadei alegerilor parlamentare, multe dintre partidele care au solicitat sedii în buricul târgului vor decide să se mute, astfel încât clădirile să poată fi folosite de agenţii economici, în cazul în care vor exista doritori. “Primăria Municipiului Brăila este obligată prin lege să pună la dispoziţie un sediu pentru fiecare partid politic din localitate. Contracost, bineînţeles. Asta înseamnă chirie plus utilităţi. Dar sunt convins că după alegeri multe dintre partide vor dispărea şi atunci, spaţiile respective vor putea avea o altă destinaţie. Repet, nu este cel mai bun lucru ca pe Strada Regală să avem sedii de partide, însă spaţiile acelea au ajuns să fie atribuite partidelor pentru că erau libere. Aştept ca după alegeri, când unele dintre partide vor renunţa la sediile lor, să vină societăţi comerciale să îşi depună cerere în vederea desfăşurării unor activităţi economice pe Strada Regală”, a declarat Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro