* la 155 de ani de la proclamarea lui Carol I drept principe suveran al Principatelor Unite, Muzeul Brăilei "Carol I" a inaugurat o inedită expoziție de distincții și efecte militare, cu "Steaua României" drept cap de afiș * Ziua Regalității a adunat laolaltă, la Muzeu, personalități ale vieții academice și culturale, din țară și străinătate, care au urmărit cu interes ceremonialul de acordare a decorațiilor, pus în scenă de membrii Asociațiilor "Tradiția Militară" și "RoMilitaria"
Ziua Regalității și Independența României, pe care le sărbătorim, an de an, la 10 mai - evenimente care au marcat, în istorie, intrarea noastră în rândul statelor moderne ale Europei - au fost sărbătorite, cu mare fast, la Muzeul Brăilei "Carol I", altfel decât ne-am fi așteptat. A fost, așa cum a spus-o însuși directorul prestigioasei instituții, dr. Costin Croitoru, un "Regal de Ziua Regelui", la 155 de ani de la urcarea pe tronul Principatelor Unite a lui Carol I, creatorul României Moderne devenit, ulterior, primul Rege al României.
"Vă mulțumesc pentru că ați acceptat să sărbătoriți alături de noi o zi cu reverberații speciale în istoria națională a României moderne. Prezența domniilor voastre ne onorează și ne dă încredere pentru viitor. Privindu-vă astfel, mă gândeam că, fie și pentru acest interval de un ceas, cât durează acțiunea noastră, am făcut din ziua de 10 Mai o sărbătoare a Muzeului care, epic, ar suna cam așa: Regal de Ziua Regelui la Muzeul Brăilei "Carol I", a spus dr. Costin Croitoru în deschiderea manifestărilor prilejuite de sărbătoarea de 10 Mai, Ziua Națională a României de până la 1947.
Directorul Muzeului brăilean a reiterat împrejurările urcării pe tron a lui Carol I, la 10 Mai 1866. Ajuns în Principatele Unite pe ascuns, sub un pașaport fals, datorită conflictului pe care țara sa, Prusia, îl avea cu Imperiul Habsburgic, Carol Hohenzollern Sigmaringen intra în capitala României pe 10 mai 1866, unde era aclamat de 30.000 de bucureșteni și unde primea, în chip simbolic, cheile orașului; în aceeași zi, prințul a depus jurământul de credință în fața Parlamentului, fiind încoronat Principe al României cu numele de Carol I.
"Începea, astfel, o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria noastră. Datorită acestui episod, ziua de 10 Mai a devenit Ziua Națională a României, popular fiind cunoscută și ca "Ziua Regalității" ori "Ziua Regelui". Unul dintre cele mai importante momente ale domniei primului Rege și, desigur, ale istoriei noastre naționale, l-a reprezentat obținerea Independenței față de Imperiul Otoman, pe câmpul de luptă, unde Carol I a comandat efectiv trupele ruso-române (...). Ceva mai târziu, la 10 Mai 1881, în cadrul unei ceremonii fastuoase, a avut loc încoronarea principelui Carol I ca Rege. România devenea, astfel, Regat, iar Carol I primul său Rege", a spus dr. Costin Croitoru.
Directorul Muzeului a prezentat, apoi, expoziția de ordine, distincții și efecte militare, apelând, de asemenea, la un moment istoric. Tot în acel celebru 10 Mai al anului 1877, Adunarea Deputaților a adoptat primul act al României Independente: Legea privind instituirea decorației "Steaua României".
"O puteți vedea aici, într-o suită de piese originale, alături de altă înaltă distincție, anume "Coroana României" și câteva efecte militare, grație colecției particulare a d-lui Marius Diaconu. Țin să menționez faptul că aceasta este doar o mică parte a unei colecții particulare realmente fabuloase, care ar merita cu prisosință să intre în circuitul public, spre beneficiul brăilenilor și nu numai", a spus gazda manifestărilor de luni.
Sărbătoarea a continuat cu un recital susținut de Cvintetul Filarmonicii "Lyra-George Cavadia" Brăila și cu un microrecital de cântece patriotice susținut de către Muzica Militară a Garnizoanei Brăila. A urmat un inedit ceremonial demonstrativ de acordare a decorațiilor, urmărit cu mult interes de oaspeții sosiți la Muzeu. Ceremonialul a fost efectuat de către membrii asociațiilor "Tradiția Militară" și "RoMilitaria", în frunte cu Lucian Țilea.
La Ziua Regelui au fost prezenți și reprezentanții autorităților locale. Scurte cuvinte de salut au adresat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, primarul municipiului, Marian Viorel Dragomir și prefectul Nicușor Ciocan. De remarcat a fost prezența întregii conduceri a Universității "Danubius" din Galați, președintele acesteia, conf. univ. dr. Andy Pușcă, prezentând, în acest context, noul rector, pe americanul prof. univ. dr. William Bernard Harvey, care a și susținut o alocuțiune, oferind gazdei, dr. Costin Croitoru, o plachetă de recunoaștere a excelentei activități culturale a Muzeului Brăilei "Carol I".
Prezent la eveniment, rectorul Universității de Stat "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul, conf. univ. dr. Sergiu Cornea, a ținut să sublinieze legăturile cu instituția brăileană; plăcut impresionat de eveniment s-a arătat și rectorul Universității "Charles Druw" din Los Angeles, prof. univ. dr. Steve O. Michael, care a adresat publicului câteva cuvinte în limba română.
După inaugurarea expoziției, oaspeții au fost conduși pe fosta Cale Regală a Brăilei, pavoazată în ajun, de către municipalitate cu umbreluțe în culorile drapelului național - roșu, galben și albastru - cu prilejul zilei de 10 Mai.