Regal de dans sportiv la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Regal de dans sportiv la Brăila


Campionatul Naţional de 10 dansuri şi Cupa Brăilei, competiţii organizate de clubul Fantezia - Filiala Brăila, Federaţia Română de Dans Sportiv şi Direcţia pentru Sport a Judeţului Brăila în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila au adus în oraşul de la Dunăre 374 de dansatori sportivi de la 47 de cluburi din România, dar şi pe cei mai valoroşi arbitri. La naţionale - unde s-a concurat pe categorii de vârstă - s-au înscris 69 de concurenţi, la Cupa Brăilei 269, iar la ambele competiţii 36.
Cele mai spectaculoase dansuri, în care graţia şi pasiunea s-au împletit cu precizia mişcărilor au fost cele de la secţiunea Latino.
Indiferent de vârstă, concurenţii au căutat să exprime specificul mişcărilor fiecărui dans, pornind de la Samba, un dans de origine braziliană renăscut de europeni şi devenit dans de competiţie în 1960, urmat de Cha Cha, un dans cubanez, ritmat, caracterizat prin viteza şi controlul mişcărilor. A urmat Rumba, un dans lent, al dragostei în care fiecare dansator a încercat să exprime cât mai convingător acest sentiment, apoi penultimul test al acestei secţiuni, pasionalul Paso Doble, care simbolizează lupta din arenă între toreador şi taur. Şirul dansurilor Latino s-a încheiat de fiecare dată cu Jive, cel mai ritmat şi spectaculos, deosebit prin mişcările făcute şi prizele soficate dintre parteneri.
La secţiunea Standard s-au succedat cunoscutele, Vals lent, Tango, Vals vienez, Slow Fox şi Quick step.

"Cupa Brăilei" a adunat la start cel mai mare număr de participanţi

La Campionatul Naţional de 10 dansuri, dintre perechile brăilene participante s-au remarcat Mihai Paraschiv - Andreea Diana Toma, de la clubul Fantezia Brăila-Galaţi, care şi-a apărat cu succes titlul cucerit la naţionelele pe clase, dar şi perechile Raul Faliboga - Loredana Butea de la acelaşi club, Andrei Balaban - Alexandra Damacus de la clubul Style Dance şi Mihai Dudulea - Cristina Pană de la Swift Dance. Competiţia, care a adunat la start cel mai mare număr de participanţi, "Cupa Brăilei", a fost un bun prilej pentru dansatorii brăileni să se afirme şi să demonstreze că dansul sportiv are priză la tineri.
La neoficial 2 dansuri, categoria de vârstă 12-15 ani s-a impus perechea Dan Mihalcea - Daniela Milea de la Style Dance. Bine s-au descurcat şi colegii lor de club, Bogdan Gaiţă - Ioana Nascu, Ştefan Lihuan - Ruxandra Preda, Bogdan Lilof - Laura Iancu. La categoria de vârstă 10-11 ani cea mai bună clasare, locul al 6-lea i-a revenit perechii Eduard Sandu - Simona Rehghea tot de la acelaşi club.
La clasa Hobby, categoria de vârstă 14-15 ani perechile Dragoş Ionaşcu - Cosmina Cisleanu şi Tony Turosu - Ştefania Trufaş, de la clubul Valentina Dance au ocupat poziţiile a 4-a şi respectiv a 8-a în timp ce colegii lor de club mai mici, Bogdan Coconcea - Andreea Satnoianu, Răzvan Lupaşcu - Oana Turosu s-au clasat pe locurile al 7-lea şi respeciv al 15-lea.

Câştigătorii competiţiilor

La Campionatul Naţional de 10 dansuri primele locuri au fost cucerite de către perechile: Victor Giurcoiu - Cristina Parnescu, Sibiu; Mihai Paraschiv - Andreea Diana Toma, de la clubul Fantezia, Galaţi-Brăila; Vlad Pislariu - Eszter Pop, Reghin Gheorgheni; Cristian Marcel Tomşa - Andreea Diana Suciu, Reghin; Ramon Zedan - Cătălina Filip, Bucuresti; Victor Emilian Săceleanu - Miruna Racoceanu,Timisoara; Andrei Tarpan - Alina Mihaela Dincă, Buzău; Alin Vintilă - Bianca Paraschiv, Ploieşti; Paul Costin - Ioana Vrânceanu, Braşov; Eduard Adam - Andreea Pricopie, Bacău.
La Cupa Brăilei pe primele locuri s-au clasat următoarele perechi: Costin Alexandru Mitu - Cătălina Iliescu, Constanţa; Gabriel Bădică - Daniela Soldea, Focşani; Victor Badiţa - Ralitsa Goranova, Bucureşti; Costin Frăţilă - Ştefania Teodorescu, Buzău; Paul Costin - Ioana Vrânceanu, Braşov; Raul Faliboga - Loredana Butea, de la clubul Fantezia Galaţi - Brăila; Alexandru Nelu - Sonia Mirauta, Focşani; Dan Mihalcea - Daniela Milea, de la clubul Style Dance, Brăila.

Campionatul Naţional de Dans, deschis cu un solo excepţional de percuţie

Deschiderea oficială a Campionatul Naţional de 10 dansuri s-a făcut vineri, la ora 17.30 şi a început cu un solo de percuţie, de excepţie, al lui Alexandru Muşat, bateristul formaţiei Addiction, moment îndelung aplaudat de cei peste 1.000 de spectatori prezenţi în sala Polivalentă. Cu aplauze a fost răsplătit şi George Romeo Bunea, directorul Şcolii de Arte Vespasian Lungu, cel care îl pregăteşte pe tânărul şi talentatul baterist.
Cel de-al doilea moment festiv al serii, care de asemenea a plăcut spectatorilor dar şi invitaţilor speciali de la cele două competiţii de dans sportiv, l-a reprezentat evoluţia formaţiei Lil Style, cea care sub bagheta coregrafei Liliana Stan a cucerit premiul I în finala Campionatului Mondial de Street Dance.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro