* astăzi, 31 decembrie 2024, personalul operativ s-a prezentat la serviciu dar nu va intra în unități * apelul deținuților nu se va efectua, iar o serie lungă de structuri și activități se vor bloca (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanțe etc) * acțiunea de protest vine în contextul măsurilor de austeritate luate de Guvern
Încetarea activității în Poliția Penitenciară, pe 31 decembrie, prin refuzul muncii suplimentare şi mitinguri în faţa penitenciarelor. După cum se arată în comunicatul transmis de Marcel Enache, președintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) - filiala Tichilești, sindicatul afiliat la Federația PUBLISIND din cadrul Blocului Național Sindical, a declanșat din 30 decembrie centralizarea de semnături pentru blocarea activităților din Poliția Penitenciară prin refuz de muncă suplimentară, pe data de 31 decembrie, începând cu ora 06.30. „Personalul din penitenciare nu va intra în serviciu pe data de 31 decembrie 2024! În cadrul unei reacții unitare la nivelul intregului sistem penitenciar, față de disprețul cu care guvernanții tratează polițiștii de penitenciare, SNPP a centralizat peste 5.000 de semnături pentru încetarea activității prin refuzul muncii suplimentare, cu următoarele revendicări: Mentinerea în anul 2025 a tuturor drepturilor aflate in plata cel putin la valoarea din luna decembrie 2024. Eliminarea din "OUG privind masurile bugetare 2025" a prevederilor care generează diminuari salariale pentru politistii de penitenciare. Numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate, in prezent fiind ocupate 13.400 de posturi (în scădere). In contextul in care capacitatea legala de detinere a sistemului penitenciar romanesc este crescuta constant, prim-ministrul Romaniei a asumat ferm, in dialog cu sindicatele, o suplimentare a numarului total de posturi prevazute prin HG cu cel putin 10%, suplimentare care nu s-a materializat. Mai mult de atât, Guvernul a blocat constant concursurile de ocupare a posturilor, a eliminat pensiile militare, iar in anul 2025, prin OUG privind masurile bugetare, opereaza diminuari drastice in special ale salariilor personalului operativ, respectiv ale politistilor de penitenciare din prima linie care isi asuma riscurile cele mai mari in misiuni”, au transmis reprezentanţii SNPP.
Potrivit sindicaliştilor, acțiunea din 31 decembrie 2024 va demonstra o dată în plus (prima acţiune de acest tip având loc pe 31 mai 2023) că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că politistii de penitenciare acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum urias, unic în România. „Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus chiar şi pe o perioadă scurtă de timp, generează blocaje în special în sectorul operativ. La data mentionata personalul operativ se va prezenta la serviciu dar nu va intra în unități. Prin urmare, turele operative aflate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate în dimineata zilei de 31 decembrie, apelul deținuților nu se va efectua, iar o serie lungă de structuri și activități se vor bloca (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanțe etc)”, se mai arată în comunicat.
Decizia de reluare a activităților sau de menținere a refuzului generalizat de muncă suplimentară, la nivelul Poliției Penitenciare aparține organizatiilor sindicale coordonatoare și va reprezenta voința membrilor de sindicat semnatari, in functie de raspunsul guvernantilor si angajatorilor la revendicari.
Sindicaliştii din sistemul penitenciar susţin că acțiunea din 31 decembrie 2024 reprezintă un avertisment pentru guvernanți precum și dovada că sunt determinați să înceteze activitățile total în luna ianuarie 2025! Guvernul va trebui să identifice soluții alternative pentru misiunile de pază, escortare și supraveghere din penitenciare! Actiunile de refuz al muncii suplimentare vor fi susținute cu proteste în fața tuturor penitenciarelor din Romania.