* potrivit unei centralizări puse la dispoziție de Prefectura Brăila, în județul nostru sunt disponibile pentru migranții din Ucraina peste 1.700 de locuri în unități de cazare din municipiu și județ, iar până ieri fuseseră ocupate doar 107 paturi * la cerere, refugiații pot beneficia, gratuit, de servicii medicale, psihologice, religioase, sociale, traducători de limbă rusă și ucraineană precum și consultanță cu privire la procesul de imigrare
În județul Brăila sunt disponibile, pentru refugiații din Ucraina, peste 700 de spații de cazare și alte 560 sunt locuri de rezervă în cazul în care situația o va impune, după cum se arată într-o centralizare pusă la dispoziție de Prefectura Brăila. Este vorba despre paturi în unități de cazare din municipiu și județ, puse la dispoziție fie în hoteluri, pensiuni, fundații, centre de zi, cămine culturale, săli de sport sau grădinițe, unde s-au ocupat până acum 107 locuri. Pe lângă aceste spații, migranții ucraineni mai au la dispoziție, în județul Brăila, încă 80 de locuri de cazare la persoane fizice, 26 dintre acestea fiind deja ocupate.
Conform situației centralizate transmise de autorități, situația se prezenta, ieri, în felul următor: 31 locuri ocupate pe raza Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Suțești, din 31 locuri amenajate; 17 locuri ocupate la Cămin Diaconia, din 25 locuri amenajate; 12 locuri ocupate la Centrul de Zi din UAT Măxineni, din 20 locuri amenajate; 10 locuri ocupate la Hotel Traian, din 10 locuri amenajate; 10 locuri ocupate la Casa Pâinii - UAT Viziru, din 21 locuri amenajate; 9 locuri ocupate la Hotel Sport, din 36 locuri amenajate; 15 locuri ocupate la Parohia Sf. Filofteia, din 15 locuri amenajate; 3 locuri ocupate la Hotel GBC, din 13 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Centru UAT Unirea, din 20 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Grădinița UAT Măxineni, din 16 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Cămin cultural UAT Cazasu, din 10 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Centru UAT Făurei, din 15 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Centrul de Zi UAT Bărăganu, din 12 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Cămin UAT Grădiștea, din 35 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Sala de Sport UAT Siliștea, din 20 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la UAT Mircea Voda, din 18 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Sala de sport Ianca, din 100 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la UAT Racovița, din 36 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Hanul cu Flori, din 60 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Parohia Sf. Parascheva, din 10 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Parohia Vărsătura, din 6 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Tabăra Lacu Sărat, din 54 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la comunitatea rușilor lipoveni, din 8 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Hotel Triumph, din 25 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Casa cu stuf din 30 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Centrul de zi UAT Movila Miresii din 17 locuri amenajate; 0 locuri ocupate la Hotel Adriano din 50 locuri amenajate. Totodată, Prefectura Brăila mai informează că în cazul în care toate aceste spații vor fi ocupate de către refugiați, la nivelul județului nostru mai pot fi operaționalizate și următoarele locații: Vila Nufărul, din Lacu Sărat - 19 locuri, Câineni Băi UAT Vișani - 9 locuri, UAT Bertești - 4 locuri, Hotel Mara - 74 locuri și Hotel Adriano - 50 locuri. De asemenea, mai spun autoritățile, mai pot fi amenajate alte 402 locuri în două tabere mobile amenajate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila.
Autoritățile locale solicită brăilenilor care găzduiesc refugiați ucraineni să anunțe acest lucru la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), la numărul de telefon 0731/232.773. Pe baza acestor informații, autoritățile locale vor putea asigura familiilor de refugiați ucraineni servicii medicale, psihologice, religioase, sociale, traducători de limbă rusă și ucraineană precum și consultanță cu privire la procesul de imigrare.