REFERENDUM: Mai puţin de 75.000 de români au votat în străinătate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

REFERENDUM: Mai puţin de 75.000 de români au votat în străinătate

Potrivit procesului-verbal al Biroului Electoral al Circumscripţiei 43 Străinătate (BES), 73.016 români au votat în cele 306 de secţii înfiinţate în străinătate, 57.397 (78,6%) dintre aceştia votând pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, iar 15.066 (2,06%) împotriva demiterii.

 

De asemenea, 653 de voturi au fost nule.

 

Totodată, în procesul-verbal întocmit luni, 30 iulie, s-au consemnat şi 12 întâmpinări şi contestaţii, din care şapte sunt menţionate ca soluţionate la nivelul comisiilor secţiilor de votare.

 

MAE a expediat în cele 306 de secţii de votare din străinătate 596.645 de buletine de vot.

 

La alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2009, MAE a organizat 294 de secţii de votare în străinătate, fiind trimise în acestea 600.000 de buletine de vot. La primul tur, din 22 noiembrie, au votat 94.000 de români în secţiile din străinătate, iar la turul al doilea, din 6 decembrie, au fost înregistraţi 147.600 de votanţi, dintre care 115.831 (78,4%) au votat atunci pentru Traian Băsescu, iar restul pentru contracandidatul acestuia Mircea Geoană.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro