Guvernul a aprobat, sâmbătă, alocarea sumei de 95,6 milioane de lei în vederea organizării referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui, a anunţat ministrul delegat al Administraţiei , Victor Paul Dobre, banii fiind alocaţi din fondul de rezervă bugetară.
„Am solicitat alocarea a 95.606.000 de lei, în special pentru reglementarea cheltuielilor pentru preluarea şi centralizarea rezultatelor votării, a cheltuielilor privind organizarea birourilor electorale, a cheltuielilor pentru buna desfăşurare a procesului electoral", a explicat ministrul delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre.
Potrivit acestuia, MAE suportă sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor pentru organizarea şi dotarea secţiilor din afara ţării.
În cadrul birourilor electorale, „cuantum indemnizaţiilor membrilor este de 85 lei pe zi".
Ministrul Dobre a explicat că suma alocată este „un plafon maxim", dar a dat asigurări că „nu vom permite nici risipă nici exagerări" şi că „vor rămâne sume necheltuite, care vor fi returnate la ministerul de Finanţe". „Pentru alegerile generale locale ne-au fost alocate 100 milioane de lei, din care deja am virat înapoi MFP 30 milioane de lei, din sumele necheltuite", a mai spus Dobre.