Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că rectificarea bugetară prezentată de premierul Victor Ponta "nu are niciun fel de temei", menţionând că ar fi vorba de o rectificare negativă, şi nu una pozitivă cum a prezentat premierul, şi acuzând "o minciună" a Executivului.
"Rectificarea de astăzi este o rectificare care este făcută numai pentru a-i sluji candidaturii lui Victor Ponta. Nu are niciun fel de temei juridic, economic, fiscal sau financiar. Nu e nevoie decât de o singură rectificare bugetară. Nu este o rectificare pozitivă, este minciună care este servită poporului român că avem de a face cu o rectificare pozitivă", a afirmat vicepreşedintele PNL.
Orban a susţinut că nu poate fi vorba de o rectificare pozitivă atâta vreme cât colectarea la bugetul de stat a veniturilor faţă de nivelul programat este cu aproape 5 miliarde de lei mai scăzută.
Bani mai puţini la Finanţe şi Mediu
Ministerele Sănătăţii, Apărării, Economiei, Educaţiei, Transporturilor, Muncii, Culturii şi Afacerilor Interne, inclusiv pentru Autoritatea Electorală Permanentă, vor primi bani în plus la rectificarea bugetară, iar fonduri vor fi tăiate printre altele de la Ministerul Finanţelor şi cel al Mediului.
Astfel, Sănătatea va primi 489 milioane lei pentru cheltuielile aferente programelor naţionale şi sistemului de intervenţii de urgenţă, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate - 166 milioane lei, Apărarea - 400 milioane lei, Economia - 300 milioane lei din care 100 milioane lei pentru schema de ajutor de minimis pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi 200 milioane lei pentru investiţii de retehnologizare, Educaţia - 150 milioane lei pentru plata drepturilor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti, Transporturile - 356 milioane lei în special pentru restanţele şi subvenţiile CFR, Afacerile Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă - 192 milioane lei, Munca - 42 milioane lei, Cultura - 10 milioane lei.
Alte 600 milioane lei vor fi alocate pentru plata arieratelor autorităţilor locale către furnizori, care la rândul lor au datorii către bugetul de stat, în cadrul unei operaţiuni de compensare.
"Ministerul Apărării are prevăzute fonduri pentru posibile cheltuieli în perioada următoare, acestea urmează să fie angajate şi, din acest motiv, le-am trecut în Fondul de rezervă şi, pe măsură ce sunt angajate, vor fi decontate. Am discutat cu ministrul Apărării în această dimineaţă şi, până la sfârşitul anului, intenţionăm ca această creştere de cheltuieli pentru Apărare, într-o perioadă sensibilă, importantă, dificilă pentru regiune, să fie de 0,2% din PIB", a declarat premierul Victor Ponta.