Consilierii municipali au aprobat vineri, la foc automat, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local cu aproape 2,5 milioane de lei, banii fiind împărţiţi între copiii cu cerinţe educaţionale speciale - 1,13 milioane lei şi cheltuielile cu salariile profesorilor - 1,2 milioane lei. După cum se menţionează în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre, pentru care consilierii municipali şi-au dat girul în unanimitate, sumele provin, pe de o parte, din taxa pe valoarea adăugată, iar pe de altă parte din subvenţii de la bugetul de stat.
În ce priveşte finanţarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, pe anul 2016, din suma alocată se va asigura alocaţia zilnică de hrană de 16,60 lei, achiziţionarea rechizitelor şcolare, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei. În judeţul nostru sunt 889 de copii cu nevoi speciale înscrişi într-una din instituţiile publice de învăţământ, în cele 40 de comune, 3 oraşe şi în municipiu unde se află cam jumătate din efectivul de copii. Fiecare dintre aceştia vor primi în funcţie de numărul de zile în care au fost la şcoală, între 366 de lei şi 844 lei, astfel: 366 lei pentru copiii cu vârstă între 0-3 ani, 498 lei pentru cei cu vârsta între 3-7 ani, 611 lei pentru cei între 7-14 ani, 754 lei pentru cei între 14-18 ani şi 844 lei pentru cei între 18-26 de ani. Plata drepturilor către beneficiari va fi efectuată de către unităţile de învăţământ.
Trebuie mentionat că, în afară de cei 1,13 milioane destinaţi copiilor, alţi 1,2 milioane lei vor merge pentru acoperirea cheltuielilor de personal în învăţământ, plus încă 150.000 lei - bunuri şi servicii în acelaşi sector.
Impactul asupra bugetului local este o majorare a acestuia de la 298,8 milioane lei la 301,3 milioane lei.