Record de cereri de azil în UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Record de cereri de azil în UE

În total, 1.255.600 de oameni au cerut azil în cele 28 de state membre UE, dintre care 35% în Germania.
Majoritatea solicitanţilor de azil sunt sirieni, afgani şi irakieni. "Numărul sirienilor care cer protecţie internaţională s-a dublat în 2015, în comparaţie cu anul precedent, şi a ajuns la 362.800 de persoane, în timp ce numărul afganilor a crescut de aproape patru ori, ajungând la 178.200 de persoane, iar cel de irakieni a crescut de şapte ori, la 121.500 de persoane", se arată în raportul Eurostat.
Uniunea Europeană va presa autorităţile de la Ankara să reducă numărul migranţilor care încearcă să ajungă pe insulele greceşti la mai puţin de o mie pe zi, promiţând în schimb că va reloca refugiaţi direct din Turcia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro