Record în Liga a IV-a. Viitorul Cireșu încheie sezonul regulat cu 18 victorii din 18 meciuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Record în Liga a IV-a. Viitorul Cireșu încheie sezonul regulat cu 18 victorii din 18 meciuri

• succes în prelungirile părții secunde pentru Victoria Traian • în faza următoare punctele se înjumătățesc iar lupta pentru titlul de campioană județeană se dă în continuare între primele două clasate

 

Returul Ligii a IV-a s-a încheiat și, odată cu finalul sezonului regulat, s-a produs și un prim record în ceea ce privește numărul de victorii. Liderul actualului sezon competițional, Viitorul Cireșu, a obținut 18 victorii din tot atâtea meciuri disputate, o performanță pe care nu a mai realizat-o nicio echipă în ultimii ani.

Viitorul Cireșu a deschis scorul în minutul 12, prin Stelian Nicoliță, apoi a urmat o “dublă” semnată de Gabriel Niță și la pauză a fost 3-0 pentru echipa din Cireșu. Mihai Popa (min. 51) a marcat din penalty pentru 4-0, Niță a realizat hat trick-ul în minutul 69, iar S. Nicoliță (min. 88) a stabilit scorul final, 6-0 pentru Viitorul Cireșu. Liderul a acumulat 54 de puncte.

În play-off punctele se înjumătățesc, astfel că în loc de 6 puncte, câte are avans la acest moment Viitorul Cireșu în fața celor de la Victoria Traian, vor rămâne 3, iar lupta pentru titlul de campioană județeană a Ligii a IV-a va continua.

Viitorul Cireșu: Constandache – I. Șerbănescu (min. 65: S. Matei), B. Dumitru, Cotigă, V. Ion – Niță, Percă (min. 46: Zainea), Mîță (min. 46: M. Popa), S. Butiseacă (min. 59: Cîrnu) - Chirpac (min. 50: I. Popa), S. Nicoliță

 

Meci echilibrat la Romanu

Meciul cel mai interesant al rundei s-a disputat la Romanu, între Daous Dava Brăila, locul al 6-lea, și formația de pe locul secund în clasament, Victoria Traian. Jocul a fost extrem de echilibrat iar învingătoarea s-a decis în minutele de prelungire ale reprizei a doua. Daous Dava a condus de două ori, cu 1-0, gol Auraș Crăciun și cu 2-1, gol Novac la începutul reprizei a doua. Victoria Traian a egalat prin Chivu (min. 41) și a fost 1-1 la pauză, iar cea de a doua egalitate, 2-2, s-a consemnat în partea a doua, după golul înscris de Araujo (min. 78). În cel de-al treilea minut de prelungire al părții secunde, Chivu (min. 93) a încris cu latul, ca la antrenament, și Victoria Traian conducea 3-2. Trei minute mai târziu, Remus Oprea a transformat o lovitură de la 11 metri, iar formația din Traian s-a impus cu 4-2.

După acest succes, Victoria Traian a acumulat 48 de puncte și se menține pe locul al doilea.

Daous Dava Brăila: Cristea – B. Baciu, V. Baciu, V. Ioniță, Ghiță - Novac (min. 88: R. Popescu), Andrieș, I. Dima, Ștefan (min. 92: Căpriță) - Balaban (min. 66: Nicolau), A. Crăciun (min. 83: Dragnea).

Victoria Traian: Dinu – Orășanu (min. 65: P. Ioan), Preda, Stănciulescu, Cireașă (min. 68: Bîrlădeanu) - Chivu, Moldoveanu (min. 46: C. Pascu), Araujo, Mogoș - R. Oprea, Goleanu.

Sportul Chiscani, pentru care Silviu Manole a marcat o “dublă”, s-a impus cu 5-0 în deplasare, la ACS Comunal Cazasu.

Suporter Club Brăila a încheiat returul cu o victorie clară, 5-2, în deplasare la Viitorul Însurăței. Cel mai bun jucător de pe teren a fost Mădălin Fătu, autor a trei goluri. 

“Ne bucurăm că am reușit săștigăm la Însurăței, iar obiectivul nostru în partea a doua a campionatului este săștigăm turneul play-out”, ne-a declarat profesorul Marian Neta, vicepreședintele clubului brăilean.

Returul s-a încheiat, urmează partea a doua a campionatului.

În play-off vor juca Viitorul Cireșu, Victoria Traian, Sportul Chiscani, ACS Comunal Cazasu, Viitorul Galbenu       , Daous Dava Brăila      , iar în play-out Tricolorul Lanurile, Suporter Club Brăila, Viitorul Însurăței,

CS Făurei.

 

Rezultatele și marcatorii etapei a 18-a

Tricolorul Lanurile - CS Făurei 4-3

M. Văsii (min. 42), Gruia (min. 44), Chișcan (min. 61), Jantea (min. 85) / Costea (min. 31), Mitrea (min. 48), Olteanu (min. 91)

ACS Comunal Cazasu - Sportul Chiscani 0-5

A. Luca (min. 23),Gavrilă (min. 40), Streche (min. 75), Manole (min. 83, 87)

Viitorul Cireșu - Viitorul Galbenu 6-0

S. Nicoliță (min. 12, 88), Niță (min. 39, 41, 69), M. Popa (min. 51 – pen.)

Viitorul Însurăței - Suporter Club Brăila 2-5

Dateș (min. 7), Rusu (min. 50) / Bălănică (min. 4), Aurică (min. 8), Fătu (min. 40, 77, 94)

Daous Dava Brăila - Victoria Traian 2-4

A. Crăciun (min. 23), Novac (min. 60) / Chivu (min. 41, 93), Araujo (min. 78), R. Oprea (min. 96 – pen.).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro