Guzel Iahina s-a născut în anul 1977, în orașul Kazan, din Rusia, absolvind Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, mutându-se apoi în Moscova, unde și-a completat studiile în domeniul scenografiei. După o carieră în relații publice și publicitate și numeroase colaborări cu reviste cunoscute, Guzel Iahina publică, în 2015, primul său roman, “Zuleiha deschide ochii”, inspirat din relatările bunicii sale, o învățătoare cu origini tătărești, care a fost nevoită să petreacă peste cincisprezece ai într-o colonie de muncă din Siberia.
Cartea a fost considerată marea revelație a literaturii ruse, fiind primită cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin și recompensată cu premii importante precum Bolșaia Kniga, Iasnaia Poliana și Kniga Goda.
Romanul spune povestea unei tinere dintr-un sat de tătari, Zuleiha, a cărei viață este extrem de dură. Căsătorită de la cincisprezece ani cu un bărbat mult mai în vârstă, aceasta a avut împreună cu soțul ei patru fete care nu au supraviețuit, urmând astfel nemiloasa profeție a Strigoaicei, soacra oarbă și aproape surdă a tinerei fete. Asprimea condițiilor naturale, nedreptatea cu care este tratată de soț și de soacră, credința nestrămutată într-o soartă din care sustragerea este exclusă, resemnarea în ceea ce privește condiția sa de femeie supusă unor reguli nescrise, toate acestea atrag cititorul într-o lume dominată de un realism magic ce fascinează.
Instaurarea regimului sovietic aduce după sine deschiaburirea țăranilor, iar Murtaza, soțul Zuleihăi, știe că trebuie să își ascundă bunurile, moment în care este ucis de către comandantul Ivan Ignatov din Armata Roșie. Zuleiha, alături de alți țărani cărora le-au fost confiscate averile, de intelectuali leningrădeni și de deținuți de drept comun, este deportată în Siberia. Drumul cu trenul și apoi cu o barjă este sub demnitatea umană, iar pustietatea înghețată a Siberiei îi face pe cei treizeci de supraviețuitori să își forțeze limitele pentru a putea supraviețui în primul an.
Comandantul coloniei de lucru este însuși Ignatov, care ajunge, treptat, să înțeleagă gravitatea faptelor sale și să capete o conștiință. Între el și Zuleiha se naște o stranie poveste de dragoste, însă, pentru femeie va fi întotdeauna prioritar fiul acesteia, Iusuf, pe care îl naște la scurt timp după ce ajunge în lagărul de muncă, aproape cu prețul vieții sale.
Romanul impresionează prin forța sa epică, dar și prin elogiul adus umanității, ce poate supraviețui, se pare, în cele mai aspre condiții.
“Cea mai bună veste pe care ne-o aduce această importantă apariție literară: marele roman rusesc, atât de aproape cititorilor îndrăgostiți de noblețe și compasiune, nu a murit! La numai patruzeci de ani, Guzel Iahina reaprinde flacăra care l-a condus pe Pasternak la Nobel. Un debut extraordinar, care îți merge la inimă.”
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.