Margaret Mitchell a trăit între anii 1900 și 1949, în Atlanta, capitala statului american Georgia, și a rămas în istoria literaturii clasice prin unicul său roman, “Pe aripile vântului”, publicat în anul 1936. Monumentala epopee a Sudului, a cărei acțiune se desfășoară în timpul și după Războiul Civil American, a devenit un succes imediat, fiind vândute peste 180.000 de volume în doar patru săptămâni. Cartea a fost recompensată cu numeroase premii, printre care National Book Award (1936) și Premiul Pulitzer pentru ficțiune (1937). Datorită recunoașterii naționale și internaționale, romanul a fost ecranizat în 1939, avându-i ca protagoniști pe Vivien Leigh, Clark Gable, Olivia de Havilland și Leslie Howard. „Filmul care a schimbat pentru totdeauna istoria cinematografică a Hollywoodului” a primit zece premii Oscar și a rămas o peliculă de referință pentru cinefili.
Romanul spune povestea complexă a fascinantei Scarlet O՚Hara, fiica unui proprietar de plantație, a cărei viață se schimbă sub impactul evenimentelor istorice pe care le traversează. Acțiunea debutează în anul 1861, pe fondul izbucnirii Războiului Civil American între Nord și Sud. La cei 16 ani ai săi, Scarlett este foarte încrezătoare în propriile farmece cărora bărbații nu le pot rezista. Motiv pentru care nu concepe ca tânărul pentru care dezvoltă în timp o adevărată obsesie, Ashley Wilkes, să se căsătorească cu blânda Melanie Hamilton. Măritându-se la rândul ei dintr-un impuls de moment, în urma respingerii politicoase a lui Ashley, cu Charles Hamilton și rămasă în scurt timp văduvă, Scarlett cunoaște ororile războiului alături de Melanie în Atlanta.
Personajul feminin va trece astfel pe parcursul câtorva ani printr-un proces de transformare, orgoliul, caracterul puternic și dorința de a străluci rămânând însă aceleași. Singurul care o poate lăsa fără replică și căruia îi cere ajutorul când se vede depășită de situație este galantul aventurier Rhett Butler. Tot el este însă cel care o provoacă, fiind adesea fascinat de personalitatea ei și cel care o va face să înțeleagă faptul că Ashley a însemnat pentru ea doar o pasiune.
Pe lângă povestea vieții lui Scarlett O՚Hara, autoarea surprinde magistral conflictul dintre lumea fermierilor sudiști, stăpâni de sclavi, și yankeii care luptă pentru abolirea sclaviei, dând astfel naștere unui război sângeros, urmat apoi de serioase răsturnări în structura societății. Repercusiunile se simt peste tot, însă transformările prin care trece Tara, moșia familiei O՚Hara, sunt emblematice pentru perioada istorică surprinsă în roman.
Așadar, „Pe aripile vântului” este o poveste magnifică despre iubire și pierdere, despre o națiune divizată al cărei destin se va schimba pentru totdeauna și, mai presus de orice, este povestea frumoasei și lipsitei de scrupule Scarlet O՚Hara și a fermecătorului Rhett Butler, două dintre cele mai mari caractere create vreodată în istoria literaturii lumii.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.