Recomandare de lectură: PACIENTA TĂCUTĂ, ALEX MICHAELIDES, Editura Litera, București, 2020 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recomandare de lectură: PACIENTA TĂCUTĂ, ALEX MICHAELIDES, Editura Litera, București, 2020

Alex Michaelides s-a născut în Cipru, tatăl său fiind grec-cipriot, iar mama englezoaică. A studiat literatură engleză la Universitatea Cambridge și a făcut un masterat pentru a deveni scenarist la Institutul American de Film din Los Angeles. A scris scenariul filmului “The Devil You Know” (2013), cu Rosamund Pike, și a fost coscenarist la „The Con in On” (2018).  „Pacienta tăcută” este primul său roman. Traducerea acestuia în limba română s-a bucurat de un succes răsunător.

Cartea este un thriller psihologic care are în centru povestea Aliciei Berenson, „pacienta tăcută”. Aceasta se află într-o clinică psihiatrică de maximă siguranță, „The Grove”, pentru că, în urmă cu șase ani, și-a ucis soțul împușcându-l de cinci ori în față. Cartea este scrisă din perspectiva lui Theo Faber, un psihoterapeut de aproximativ patruzeci de ani, fiind de asemenea inserate în text fragmente din jurnalul Aliciei. Astfel, încă de la început, aflăm că aceasta era îndrăgostită de soțul ei și avea o viață satisfăcătoare, ambii fiind artiști, ea pictoriță, el fotograf. Totul ia o întorsătură dramatică, atunci când, într-o noapte, Alicia își omoară soțul și apoi refuză să comunice, intrând într-o stare de tăcere continuă, care inițial a fost pusă pe seama șocului, dar apoi s-a prelungit de-a lungul anilor, femeia fiind considerată în clinică drept un pacient fără speranță de recuperare.

Theo Faber pare fascinat de povestea Aliciei, care, deși a cunoscut notorietatea imediat după incident, tablourile acesteia ajungând mult mai cunoscute decât înainte, după câțiva ani buni de tratament psihiatric departe de lume, a intrat într-un con de umbră. Theo pare însă să își lege cumva traseul profesional de cazul Aliciei. Atunci când se caută un psihoterapeut la „The Grove”, acesta nu stă pe gânduri și renunță la slujba sa pentru a fi aproape de pacienta tăcută, pe care este convins că o va putea face să vorbească din nou.

Pătrundem într-o lume dură, unde cunoaștem oameni cu diferite afecțiuni psihice, episoadele lor de violență și pericolul la care este expus uneori personalul medical. În ciuda acestora, Theo Faber nu renunță, încăpățânându-se să rezolve cazul în care este implicat. Povestea capătă astfel, pe lângă aspectul psihologic, și o tentă detectivistică, psihoterapeutul interogând rude și cunoscuți ai pacientei pentru a desluși misterul nopții în care s-a produs crima. Concomitent, cititorul află și povestea vieții lui Theo Faber și motivul pentru care a ajuns să lucreze în acest domeniu, dar și faptul că, din nefericire, soția sa, de care era total îndrăgostit, era implicată într-o relație cu un alt bărbat.

Povestea șochează prin întorsătura de situație din finalul romanului și prin modul în care autorul a ales să rezolve conflictul. „Pacienta tăcută” este un thriller psihologic inteligent, plin de mister și suspans, cu o intrigă complicată, care își captivează cititorii de la prima până la ultima pagină.

„Să scrii un roman în care protagonista rămâne mută nu e un lucru ușor, dar acest debut impresionant și captivant – compania lui Brad Pitt a cumpărat drepturile de ecranizare – face din Michaelides un scriitor care merită urmărit.” – People

„O specie cu adevărat rară: thrillerul perfect. Acest roman extraordinar mi-a făcut sângele să-mi clocotească în vene – pur și simplu nu l-am putut lăsa din mână… Mi-am zis că o să citesc puțin; unsprezece ore mai târziu – este 5.47 dimineața – l-am terminat, absolut năucit.” - A.J. Finn, editor și scriitor american

Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro