Debutul autoarei, Kerri Maniscalco, sub îndrumarea lui James Patterson, oferă certitudinea unei povești de calitate. Surprinzător este însă faptul că seria „Anchetele lui Audrey Rose” începe în forță cu povestea lui Jack Spintecătorul, cunoscutul criminal a cărui identitate a rămas un mister nerezolvat în ciuda eforturilor oamenilor legii din acele vremuri. Scriitoarea Kerri Maniscalco nu face altceva decât să propună o nouă viziune și un deznodământ pentru motivele crimelor celebrului „Măcelar” din Londra. Volumul conține date reale despre crimele înfăptuite de asasinul anonim, dar autoarea și-a permis și câteva elemente care îi fac povestea mai interesantă, iar pentru asta la final vine cu precizările necesare. Cartea este deosebită și pentru că oferă imagini vechi ale unor ustensile folosite la autopsii, precum și ipostaze inedite din cadrul școlilor cu tradiție în medicina legală din anii 1900.
Personajul principal este Audrey Rose Wadsworth, o tânără de 17 ani ce provine dintr-o familie londoneză bună, fiică a unui lord controversat, cu o pasiune nedemnă de lumea din care provine. Alături de unchiul său, medic legist, încearcă să se inițieze și să devină la rându-i un legist experimentat. Tatăl și fratele lui Audrey nu sunt de acord cu alegerea tinerei, dar fratele este cel care decide că dacă nu o poate împiedica să își exercite această obsesie, atunci măcar o poate proteja cu ajutorul lui Thomas Cresswell, un tânăr de familie bună care studiază medicina legală.
Atât Audrey Rose cât și Thomas sunt implicați, alături de medicul legist, în descifrarea enigmei criminalului în serie care omora femei de moravuri ușoare, ale căror cadavre le mutila și le lăsa în locuri publice. După urmăriri pe străzile întunecate ale Londrei și verificări minuțioase ale trupurilor la autopsie, Audrey Rose își dă seama că acele crime înfiorătoare maschează de fapt furtul unor organe umane. Trecutul întunecat al propriei familii o surprinde cu o violență extremă, iar tânăra descoperă că toate crimele înfăptuite au avut o justificare dusă în pragul nebuniei – realizarea unui experiment inedit, readucerea la viață a unei persoane decedate.
Povestea de dragoste care se înfiripă între Audrey Rose și Thomas capătă un fir secundar, activitatea profesională a celor doi fiind cea care este adusă în atenția cititorilor. Chiar dacă primul volum are un deznodământ, povestea tinde să devină cu atât mai captivantă cu cât cei doi primesc șansa de a studia medicina legală la o școală de elită din Europa, mai precis în România.
„Un debut captivant, plin de răsturnări de situație neprevăzute, perfect pentru iubitorii romanelor istorice cu tentă polițistă” – School Library Journal.
Volumul este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.