Recomandare de lectură: EUGENIA, LIONEL DUROY, Editura Humanitas, București, 2019 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recomandare de lectură: EUGENIA, LIONEL DUROY, Editura Humanitas, București, 2019

Lionel Duroy este scriitor și jurnalist, s-a născut în 1949, în Tunisia, și este cunoscut datorită faptului că de-a lungul timpului a colaborat la scrierea a numeroase biografii ale unor personalități artistice franceze, semnând alături de acestea. De asemenea, este autorul mai multor romane, „Eugenia” fiind al șaptesprezecelea dintre cele publicate de Duroy.

Folosind ca metodă povestea de dragoste dintre Eugenia și Mihail Sebastian, scriitorul realizează o frescă impresionantă a României anilor 1930-1940, unde realitatea se împletește armonios cu ficțiunea istorică. Plecând de la „Jurnalul” lui Sebastian, Lionel Duroy duce la bun sfârșit ceea ce scriitorul român își propusese, însă nu a mai reușit să realizeze: scrierea unui roman care să evoce al Doilea Război Mondial, așa cum l-a trăit el. Cartea este scrisă din perspectiva narativă a Eugeniei Rădulescu, o tânără care la mijlocul anilor 1930 îl cunoaște pe Sebastian în condiții dramatice la Iași, reîntâlnindu-l apoi la București, după terminarea studiilor. Din spectatoare indiferentă la antisemitismul crescând din țară, Eugenia se transformă în martor revoltat al pogromului de la Iași și al zguduitoarelor schimbări politice din România. Deși între cei doi au stat permanent amintirea actriței Leni Caler și dezamăgirile suferite de Sebastian, Eugenia își propune să îl apere pe acesta de ceea ce i s-ar putea întâmpla în contextul în care trăiește, însă, din nefericire, nu are cum să împiedice destinul scriitorului român care moare la data de 29 mai 1945, lovit de un camion. Pentru a aduce lumină asupra relației dintre ei doi și pentru a desluși rădăcinile răului, tânăra scrie atât istoria legăturii lor, cât și cronica unei lumi dezlănțuite.

Romanul lui Duroy este bine documentat, fiind interesant în primul rând datorită felului în care un autor străin de locurile acestea reușește să surprindă realitatea politică și socială românească din acele vremuri tulburi. Alături de Eugenia, urmărim în paginile cărții personalități cunoscute nouă, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco, a căror viață s-a intersectat la un moment dat cu cea a lui Mihail Sebastian.

„«Eugenia» este în același timp un roman istoric, filosofic, tragic, bogat, bulversant, fascinant. Un roman total.” - L՚Express

„«Eugenia» ne trimite înapoi la propriile orbiri și paradoxuri și ne reamintește că literatura există pentru a ne tulbura. Ce carte!” – Psychologies

Romanul a primit, în anul 2019, premiul Anaïs Nin.

Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro