Recomandare de lectură: ACCIDENTUL, MIHAIL SEBASTIAN, Editura Minerva, București, 2007 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recomandare de lectură: ACCIDENTUL, MIHAIL SEBASTIAN, Editura Minerva, București, 2007

Mihail Sebastian este un scriitor brăilean de origine evreică care a trăit între anii 1907 și 1945. Este cunoscut publicului prin romanele sale, operele dramatice, dar și prin activitatea sa publicistică.

Dintre titlurile cele mai importante pot fi amintite „Orașul cu salcâmi”, „Accidentul”, „De două mii de ani”, „Steaua fără nume”, „Jocul de-a vacanța”, sau  „Ultima oră”.

Romanul „Accidentul” a apărut în 1940, după ce manuscrisul inițial, ce cuprindea cinci capitole, i-a fost furat în Franța, autorul fiind nevoit să-l rescrie.

„Accidentul” este un roman de dragoste, prin intermediul căruia autorul explorează sentimentele umane și efectul acestora asupra psihicului. Cartea îl surprinde pe Paul, personajul principal al romanului, într-un moment de criză sentimentală, în pragul vârstei de treizeci de ani, dezamăgit în dragoste de către o femeie excentrică, o pictoriță energică ce nu se sfiește să îl înșele și să îl părăsească fără regrete. “Treizeci de ani! Iată, e inutil să fugi de singurul gând care te urmărește, e inutil să cauți uitarea în mici jocuri imbecile. Până la urmă va trebui să-l privești în față și să-l accepți: treizeci de ani. Se rezemă cu spatele de gard și închise ochii. Ar fi vrut să poată rămâne așa, fără gânduri, fără amintiri, în această simțire binefăcătoare. Se vedea ca și cum s-ar fi privit pe trotuarul celălalt, singur pe strada pustie, rezemat de o poartă străină în această noapte în care împlinea treizeci de ani, treizeci de ani cu care nu știa ce să facă.”

Salvarea sa vine de la Nora, cea pe care o ajută să evite o cădere în zăpadă din tramvaiul cu care aceasta circula, un accident care îi va schimba propria viață, îi va alunga tristețea și va oferi un sens existenței sale. Devine antrenorul ei de schi și cabana unde se vor retrage le oferă posibilitatea să se dezvăluie și să se cunoască unul pe celălalt. Amintirea lui Ann și suferința provocată de aceasta însă îi tulbură în continuare sentimentele eroului cărții.

“«Accidentul» ne pare, în fond, un poem al sufletului unui intelectual complexat, ce își vindecă nostalgiile cognitive și erotice, în atmosfera albă și pură a munților iernatici…” (Simion Mioc)

Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro