John Steinbeck a trăit între 1902 și 1968 în Statele Unite ale Americii. Autorul este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1962. Este cunoscut publicului mai ales datorită romanului cu care a câștigat Premiul Pulitzer, “Fructele mâniei”, apărut în 1939. Alte titluri apreciate sunt „La răsărit de Eden” (1952) și „Șoareci și oameni” (1937). A fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, dintre acestea șaisprezece fiind romane, celelalte cuprinzând povestiri sau scrieri non-fictive.
„Șoareci și oameni” este un roman de mici dimensiuni, dar complex și profund prin ideile pe care le transmite. Încă din primele pagini, cititorul face cunoștință cu protagoniștii: George și Lenny, doi prieteni ce sunt nevoiți să se mute de la o fermă la alta pentru a munci, scopul fiind acela de a strânge suficienți bani, încât într-o zi să-și poată cumpăra propria fermă. Soarta celor doi este însă pecetluită. Condițiile economice din timpul Marii Depresii și al Marii Secete de șapte ani din Statele Unite nu le vor permite niciodată să-și îndeplinească visul. La stratificarea socială existentă se adaugă și problemele psihice ale lui Lenny, care vor complica mereu lucrurile.
Lenny este un uriaș cu o putere fizică extraordinară, însă cu o minte de copil. Singurele lucruri care îl leagă de această lume sunt prietenul său, George, visul pe care amicul său i-l alimentează permanent – acela de a avea o fermă unde lui i se va permite să îngrijească iepuri – și pasiunea sa de a mângâia lucruri moi, cu precădere animale, pe care ajunge să le omoare până la urmă, neconștientizându-și forța.
George impresionează și el cititorul. Acesta este un personaj mic și descurcăreț, responsabil și ușor iritabil, extrem de protectiv cu Lenny, de care îl leagă o prietenie aproape inexplicabilă. Cei doi sunt surprinși pe drum spre ferma unde urmau să se angajeze, după ce fugiseră din cauza lui Lenny, care a atins, doar pentru a mângâia, fusta unei fete, ce îl va acuza apoi de viol. Furia oarbă a mulțimii și puterea acesteia de a-i linșa fără a-i supune unei judecăți corecte este singura lege care funcționează într-o lume foarte apropiată de primitivism.
Condițiile de la noua fermă sunt mizere și extrem de limitate, aceleași de peste tot. Singurătatea și egoismul, teama de bătrânețe și inutilitate, violența excesivă, toate acestea reprezintă cadrul zilnic în care oamenii își duc existența. De aceea probabil, prietenia necondiționată a celor doi iese în evidență și impresionează atât de mult.
Soluția pe care o găsește George în finalul romanului pentru a-l apăra pe Lenny de furia mulțimii șochează și lasă loc numeroaselor interpretări.
Vorbim așadar despre un roman extrem de valoros al literaturii universale a cărui lectură va depăși cu siguranță etapa cititului, sensurile profunde ale sale îndemnând la reflecții și judecăți.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.