Lisa Wingate este o fostă jurnalistă, speaker motivațional și autoare a peste treizeci de romane. Cărțile ei au fost traduse în numeroase limbi, apreciate de public și premiate de critica literară de-a lungul timpului.
“Înainte să fim ai voștri” s-a vândut în peste un milion de exemplare, a figurat pe lista de bestselleruri New York Times mai mult de zece luni de zile și a primit Goodreads Choice Award pentru roman istoric.
Cartea pleacă de la situația reală care s-a petrecut în anii 1920-1950 în Memphis, SUA, unde Georgia Tann, directoarea Societății Casa de Copii a abuzat de funcția sa pentru a instituționaliza ilegal copii orfani sau nu, pe care i-a plasat în familii bogate pentru sume fabuloase, beneficiind de acoperirea unor oameni politici ai vremurilor respective.
Romanul este structurat pe două planuri, trecut și prezent, și urmărește pe de o parte povestea lui Rill Foss, o fată de doisprezece ani și a fraților ei mai mici, iar pe de altă parte, pe cea a lui Avery Stafford, între cele două existând o legătură care va înduioșa cititorul.
În 1939, în Memphis, pe o casă plutitoare de pe râul Mississippi, o familie tânără de nomazi cu cinci copii trăiește o viață fericită, până în momentul în care Queenie are probleme la ultima naștere și este dusă de soțul ei la spital. Copiii rămași singuri pe barcă sunt duși într-un orfelinat și, din acel moment, destinele lor se schimbă. Rill se simte responsabilă față de frații mai mici, însă îi pierde rând pe rând, fie din cauza tratamentului inuman din orfelinat, fie pentru că sunt adoptați. Ajunge, alături de una dintre surorile sale, în casa unor oameni înstăriți, însă nu poate înceta să își facă planuri pentru a se întoarce pe râu, unde speră că își poate recupera măcar o parte din viața de dinainte.
În zilele noastre, Avery Stafford, procuror federal și fiică de senator, intenționează să preia funcția tatălui său bolnav și să ducă tradiția familiei mai departe, motiv pentru care vine în Carolina de Sud. Plecând de la o vizită pe care o face împreună cu tatăl său într-un cămin de bătrâni, Avery descoperă treptat secrete ale familiei sale care au fost adânc îngropate cu ani în urmă.
Cartea este extrem de emoționantă deoarece tratează un subiect sensibil și tulburător. Cititorul va trăi alături de personaje momente dramatice intense și va fi cu siguranță contrariat de felul în care oameni fără scrupule au fost capabili să frângă destinul unor familii.
“Una dintre cele mai bune cărți. E imposibil să nu fii absorbit de acest roman aproape perfect.” – The Huffington Post
“O poveste emoționantă despre destrămarea și reîntregirea unei familii, despre dragostea fraternă și povara secretelor.” – People
“Un roman extraordinar… Wingate este o povestitoare desăvârșită, care știe cum să-și țină cititorii cu sufletul la gură.” – Publishers Weekly
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.