Recolta Tufeşti este lideră de toamnă în Liga a IV-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recolta Tufeşti este lideră de toamnă în Liga a IV-a

21lig401* formaţia pregătită de Viorel Cosma a acumulat maximum de puncte la finalul turului * podiumul este completat de Avântul Cireşu şi FC Urleasca * Cristi Popârţac şi Ionel Gatiu au marcat câte cinci goluri într-un meci * Ştefan Buhai de la FC Urleasca a înscris cel mai rapid gol al primei jumătăţi de campionat

Pentru ediţia de campionat 2009-2010 a Ligii a IV-a s-au înscris 14 formaţii, 4 dintre ele, Recolta Tufeşti, Avântul Cireşu, FC Urleasca şi Victoria Traian, cu obiectivul declarat de a câştiga competiţia şi a merge la barajul de promovare pentru Liga a III-a.

Primul derby al turului s-a derulat în etapa a 3-a la Tufeşti. La capătul unui meci spectaculos, între două formaţii cu fotbalişti care au evoluat şi în cel de-al treilea eşalon, Recolta Tufeşti s-a impus cu 2-0, golurile învingătorilor fiind marcate de Neguţu Cazan şi Fănel Ghioca.
Recolta Tufeşti şi FC Urleasca au rămas neînvinse şi după etapa a 4-a, una în care echipa lui Viorel Cosma s-a impus cu 3-2 la Victoria Traian, iar formaţia din Urleasca a trecut cu 4-1 în deplasare de CS Făurei.
Runda a cincea a stabilit două recorduri. Echipa din Tufeşti a câştigat cu 10-2 pe teren propriu partida cu Avântul Mircea Vodă, iar atacantul gazdelor, Cristi Popârţac, a marcat cinci goluri.
21lig402 Ionel Gatiu, atacantul echipei Avântul Cireşu, a marcat cinci goluri într-un meci După numai o săptămână, Ştefan Buhai de la FC Urleasca a înscris cel mai rapid gol al sezonului de toamnă, cu câteva secunde înainte de a trece primul minut din partida pe care formaţia lui a disputat-o cu Dacia Berteşti şi tot după această etapă, Avântul Cireşu, care a dispus cu 5-3 în deplasare de Avântul Mircea Vodă, a urcat pe locul al treilea.
Vârful de atac al echipei Avântul Cireşu, Ionel Gatiu, a egalat în runda a şaptea recordul de goluri marcate într-o singură partidă pe care îl deţinea Cazan.
Victorii la scor au obţinut înaintea partidei directe echipele neînvinse după primele nouă etape, iar clasamentul la vârf arăta astfel: 1 Recolta Tufeşti cu 27 de puncte, 2 FC Urleasca, tot cu 27 de puncte dar cu un golaveraj mai slab, 3 Avântul Cireşu cu 22 puncte.
Însă, în locul unei partide aprig disputate, spectatorii din Urleasca au urmărit un galop de sănătate al oaspeţilor
Mult aşteptatul derby al turului dintre singurele formaţii care aveau maximum de puncte după nouă etape, FC Urleasca - Recolta Tufeşti nu a fost de fapt decât un meci oarecare, controlat autoritar de formaţia vizitatoare. Lidera, Recolta Tufeşti, a reuşit o primă repriză excelentă, în care practic şi-a asigurat victoria. Cazan a deschis scorul în minutul 19, Popârţac (min. 32) a marcat pentru 0-2 iar Cristian Baltă a stabilit scorul primei reprize cu câteva secunde înainte de expirarea timpului regulamentar de joc. Formaţia din Tufeşti a dominat şi în repriza a doua, a mai înscris o dată prin Cazan şi astfel a luat o mare opţiune pentru titlul de campioană de toamnă.
FC Urleasca a mai suferit apoi două înfrângeri, în partida cu Avântul Cireşu şi acasă în disputa cu Victoria Traian şi a pierdut poziţia secundă din clasament în favoarea formaţiei din Cireşu.
În ultima rundă a turului, Recolta Tufeşti câştigat cu 6-3 partida cu Victoria Cazasu şi a bifat cel de-al 13-lea succes, din tot atâtea meciuri disputate şi a devenit campioană de toamnă.
Vicecampioana din campionatul trecut, Avântul Cireşu, a încheiat şi turul actualei ediţii pe locul secund. Formaţia pregătită de Ionel Ivan a câştigat la limită, 2-1 meciul de pe teren propriu cu Victoria Deduleşti, ambele goluri ale învingătorilor fiind reuşite de Crăciunescu, golul oaspeţilor aparţinându-i lui Tărcatu.
Scorul ultimei etape a turului a fost realizat de FC Urleasca, 8-1 în disputa de la Avântul Mircea Vodă.

21lig403 Fănel Ghioca este golgeterul liderului şi al campionatului "Competiţie de un nivel valoric ridicat" - susţine Laurenţiu Vărgatu


Contactat telefonic ieri, preşedintele AJF, Laurenţiu Vărgatu, a precizat că sezonul de toamnă a fost unul de un bun nivel tehnic şi chiar spectaculos, fără incidente majore. Şeful AJF a spus că este benefică implicarea primăriilor şi a oamenilor de afaceri în plan sportiv şi că numai în felul acesta numărul formaţiilor puternice din campionatul Ligii a IV-a a crescut simţitor.
"A fost o competiţie de un nivel valoric destul de ridicat cu multe meciuri care s-au situat peste standardele acestui eşalon. Patru formaţii aspiră la locul întâi şi toate încă mai au şanse la locul pentru barajul de promovare, dar mai sunt şi alte câteva grupări sportive care nu au obiective mari, dar care pot produce în continuare surprize. Echipele acestea şi-au întărit loturile, au antrenori serioşi, sunt ajutate de primării şi, cum este cazul formaţiei din Urleasca, de oameni de afaceri şi firesc aspiră la obiective mari. Campionatul nu este jucat, mai este un retur, un turneu play off şi ierarhiile se pot schimba", a declarat Laurenţiu Vărgatu.

Fănel Ghioca este golgeterul liderei

Recolta Tufeşti a acumulat 39 de puncte şi are un golaveraj foarte bun, 66-12. Golgeterul echipei este Fănel Ghioca, 16 goluri marcate urmat în acest clasament de Cristi Poârţac, 9 goluri şi Neguţu Cazan, 8 goluri.
Antrenorul liderei, Viorel Cosma, rămâne cu picioarele pe pământ şi cu toate că formaţia sa are maximum de puncte şi un avantaj de cinci puncte faţă de locul al doilea, spune că echipa care va accede la baraj se va decide abia la finalul sezonului.
"Este normal să fiu bucuros, avem 13 victorii din tot atâtea meciuri avem cel mai bun atac şi cea mai eficientă apărare din campionat. Am avut şi meciuri grele, cum a fost cel de la Traian, unde ne-am impus la limită cu 3-2 sau cel de acasă cu Cireşu, dar şi unele uşoare. Din punctul meu de vedere campionatul se joacă, trebuie să rămânem în continuare la fel de concentraţi pentru a reuşi să ajungem acolo unde ne-am propus. Sunt convins însă că valoarea lotului ne va putea permite să luptăm cu şanse reale la locul întâi", a precizat Viorel Cosma.
Echipa se va reuni la Tufeşti, pe data de 4 februarie, zi în care elevii lui Cosma vor demara pregătirile în vederea sezonului de primăvară, obiectivul echipei fiind accederea la barajul de promovare pentru Liga a III-a.

Clasament:
1 Recolta Tufeşti 13 13 0 0 66 - 12 39
2 Avântul Cireşu 13 11 1 1 49 - 16 34
3 FC Urleasca 13 10 0 3 40 - 14 30
4 Victoria Traian 13 10 0 3 36 - 13 30
5 Victoria Deduleşti 13 7 0 6 25 - 25 21
6 Victoria Cazasu 13 6 2 5 27 - 27 20
7 Viitorul Galbenu 13 5 3 5 21 - 22 18
8 Voinţa Găiseanca 13 5 1 7 23 - 35 16
9 Avântul M. Vodă 13 4 2 7 27 - 49 14
10 Unirea Măxineni 13 4 1 8 28 - 33 13
11 Sportul Chiscani 13 3 4 6 25 - 31 13
12 Tractorul Viziru 13 2 2 9 16 - 43 8
13 CS Făurei 13 1 2 10 19 - 45 5
14 Dacia Berteşti 13 0 2 11 17 - 53 2

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro