Mergi la conţinutul principal
COMUNICAT DE PRESĂ

Reciclarea plasticului are notă de trecere, dar nu face performanță. 85% din ambalaje ajung la gunoi

Sunt atât de multe la nivel mondial, încât este foarte greu să spui cu exactitate câte ajung la gunoi și câte sunt reciclate. Cu toate acestea, în privința deșeurilor reciclabile sunt realizate anual, în toată lumea, tot felul de măsurători care pot oferi o percepție generală asupra gradului de reutilizare a diferitelor categorii de materiale. Bogdan Constantinescu, specialistul Brai-Cata în colectare separată și reciclare a făcut un rezumat al celor mai noi date din industria de reciclare.

 

În timp ce materiale precum sticla și aluminiului sunt reciclabile la nesfârșit, iar oamenii știu acest lucru, în privința plasticului apar cele mai multe confuzii, când este vorba despre colectarea separată a acestui tip de deșeuri, așa că multe tipuri de materiale plastice sunt etichetate ca fiind reciclabile și sunt depozitate în comun cu cele reciclabile și ajung în cele din urmă la gropile de gunoi.

„În majoritatea recipientelor de colectare separată a deșeurilor din plastic și metal găsim foarte multe ambalaje care nu se încadrează în categoria reciclabile, precum ambalaje din polistiren, folii și chiar pungi biodegradabile. Acest lucru contribuie, la scăderea ratei de reciclare, pentru acest material care, în fapt, continuă să fie cel mai important reciclabil, din punct de vedere cantitativ. În schimb, reciclarea hârtiei, sticlei și aluminiului sunt dovada că programele de colectare separată pot avea success, dacă oamenilor le pasă și separă materialele”, a spus managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata, Bogdan Constantinescu.

Potrivit acestuia, din cele aproximativ 400 de milioane de tone de deșeuri din plastic produse anual, aproximativ 40% din tot plasticul produs este folosit pentru a crea ambalaje, iar 85% din aceste ambalaje ajung la depozitele pentru deșeuri.

Mai mult decât atât, aproximativ 90% din produsele din plastic de unică folosință sunt fabricate din combustibili fosili, conform World Economic Forum, care sunt considerați responsabili de aproape 80% din emisiile de dioxid de carbon din toată lumea, care contribuie la efectul de seră.

 

Ce înseamnă DA în privința colectării plasticului:

Recipiente/ sticle din PE (suc, apă, bere, alte produse alimentare);

Tetra pak (cutii de lapte, de tomate, sucuri etc);

Recipiente/ flacoane din HDPE/ PP/ PS/ LDPE de la produse cosmetice, detergenți, produse alimentare;

Folie și pungi din plastic, plase pentru fructe și legume, forme de plastic pentru alimente congelate;

Saci, accesorii pentru haine.

Ce NU este reciclabil din materialele plastice:

Ambalaje mase plastice/ aluminiu murdare;

Tăvi-suport din polistiren;

Tuburi de cauciuc, tacâmuri din plastic, jucării, brichete;

Recipiente din plastic amestecat cu alte materiale (aluminiu, hârtie);

Deșeuri medicale (seringi, cutii sau bidoane cu diverse substanțe în interior).

 

Știați că…

… Se estimează că aproape 200 de milioane de tone de plastic se află în prezent în mări și oceane?

… Sticlele din plastic durează până la 450 de ani să se degradeze în gropile de gunoi?

… Hârtia este unul din cele mai reciclate materiale, reprezentând jumătate din cantitatea de materiale colectate pentru reciclare?

…Circa 50% din hârtia reciclată este folosită pentru a face cutii din carton?

… Aluminiul poate fi reciclat la infinit, dar milioane de tone se pierd în fiecare an, în gropile de gunoi?

… Doar aproximativ o treime din sticla de ambalaj intră în circuitul de reciclare?

… Este mai ieftin să faci produse din sticlă din materiale reciclate decât din materii prime?

… Deșeurile electrice sau electronice, sunt sursa de deșeuri cu cea mai rapidă creștere la nivel global?

… Doar aproximativ 20% din deșeurile electrice și electronice aruncate intră, în prezent, în circuitul de reciclare?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro