Recensământ 2022. Cum se va desfășura și cum pot brăilenii să devină recenzori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recensământ 2022. Cum se va desfășura și cum pot brăilenii să devină recenzori

* de la 1 februarie, a început colectarea datelor pentru recensământul populației * în premieră, brăilenii, și nu numai, o să aibă posibilitatea autorecenzării, adică să se înregistreze singuri în program

 

 

 

 

Recensământul populației a început și la Brăila, cel puțin la nivel teoretic. De această dată, noutatea acestui proces este că se va desfășura online, fiind 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor. Potrivit unei informări transmise de Prefectura Brăila, în data de 9 februarie, la Brăila, a avut loc Ședința Comisiei Județene pentru Recensământul Populației și Locuințelor, tema fiind ”Activități pregătitoare în vederea desfășurării RPL 2021”, la care a participat și prefectul județului Brăila, Iulian Timofei. În cadrul acestei întrevederi, care s-a desfășurat în regim videoconferință, Prefectura Brăila a anunțat că Direcția Regională de Statistică Brăila le-a pus la dispoziție primăriilor din județ legislația și procedura aferente desfășurării recensământului.  ”Scopul fundamental al recensământului este acela de a produce statistici care să ofere informații esențiale și de calitate pentru politicile publice, naționale și locale, în domeniul economic și social, inclusiv pentru dezvoltarea umană. Iată, așadar, doar câteva dintre motivele pentru care fiecare dintre noi, factorii decizionali la nivel local, trebuie să ne implicăm activ pentru o acţiune de succes”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.

În acest an, recensământul o să se desfășoare în trei etape. Astfel, în perioada 1 februarie - 13 martie 2022 se are în vedere preluarea de date din surse administrative şi popularea bazei de date RPL2021. În perioada 14 martie - 15 mai 2022 este planificată autorecenzarea, iar în ultima etapă, respectiv 16 mai - 17 iulie 2022 va avea loc  colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, adică înregistrarea datelor în chestionarul electronic.

Dacă vă întrebați ce este autorecenzarea, pe lângă faptul că este o premieră în statistica românească, este vorba despre acțiunea prin care o persoană se înregistrează singură, cu ajutorul unui chestionar. Chestionarul pentru autorecenzare este disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză și va putea fi completat de pe orice telefon mobil de tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC.

 

Cum devii recenzor?

 

Conform Institutului Național  de Statistică (INS), pentru ca o persoană să devină recenzor în cadrul acțiunii RPL, obligatoriu, trebuie să  dețină o  diplomă de bacalaureat, un cazier judiciar curat și vârsta minimă de 18 ani împliniți la data înscrierii. În ceea ce privește plata recenzorilor, acest lucru se face în funcție de numărul de chestionare completate prin interviu față în față și este cuprinsă între 7 și 9 lei pentru recenzarea persoanei  și  între 3,5 - 5 lei pentru recenzarea locuinței. 

Recrutarea  și  plata persoanelor selectate se fac de către fiecare primărie în parte, prin încheierea unui contract de prestări servicii de recenzare, iar instruirea  și evaluarea se vor face ulterior de către Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului din Cadrul Direcției Județene de Statistică.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro