Realizare. Ascensoare noi la Palatul Justiției | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Realizare. Ascensoare noi la Palatul Justiției

acestea vor deservi publicul și angajații Tribunalului Brăila și Judecătoriei Brăila, proiectul de anvergură fiind realizat în spiritul deschiderii instanțelor față de angajați, justițiabili și profesioniștii dreptului • Palatul Justiției Brăila a fost dat în funcțiune în anul 1984, însă nu a fost prevăzut niciodată cu ascensoare, numai că volumul de dosare a crescut, iar activitatea instanțelor a devenit tot mai dificilă

 

Ascensoare nou construite au fost puse în funcțiune la Palatul de Justiție din Brăila și vor deservi publicul și angajații Tribunalului Brăila și Judecătoriei Brăila.

După cum ne-a transmis președintele Curții de Apel (CA) Galați, judecător Cosmin-Răzvan Mihăilă, purtător de cuvânt al instanței superioare, vineri, 21 iulie, în Palatul Justiției Brăila au fost date în funcțiune ascensoarele nou construite.

Este o realizare importantă care va contribui la desfășurarea cu operativitate a activității din cadrul instanțelor, care era destul de dificilă, mai ales că numărul de dosare a crescut, iar personalul era nevoit să urce și să coboare dosarele pe scări. Acum totul se va desfășura mult mai ușor.

Ascensoarele vor deservi publicul și angajații Tribunalului Brăila și Judecătoriei Brăila. Proiectul dus la bun sfârșit este unul important, de anvergură, realizat în spiritul deschiderii instanțelor noastre față de angajați, justițiabili și profesioniștii dreptului. Proiectul este de natură să schimbe viața profesională, să îmbunătățească radical calitatea activității și confortul angajaților instanțelor. Palatul Justiției Brăila a fost dat în funcțiune în anul 1984, însă nu a fost prevăzut niciodată cu ascensoare. Pe măsură ce volumul de dosare a crescut, activitatea instanțelor a devenit tot mai dificilă, personalul fiind nevoit să urce și să coboare dosarele pe scări între cele cinci niveluri ale clădirii (demisol, parter, 3 etaje).

Cele două ascensoare au un design modern, din sticlă și metal și funcționează într-un corp din sticlă securizată, care asigură pătrunderea luminii naturale în holul principal al Palatului”, a explicat președintele CA Galați.

 

Planșeul etajului doi al clădirii a fost refăcut cu marmură

S-a mai precizat faptul că executantul lucrării, companie românească (brașoveană) cu experiență îndelungată în domeniu, a folosit tehnologiile cele mai moderne și a lucrat la un standard de calitate deosebit. „Planșeul etajului 2 al clădirii a fost refăcut cu marmură, ceea ce conferă spațiului prestanță, așa cum trebuie să transmită orice spațiu în care se desfășoară actul de justiție. Realizarea ascensoarelor a fost posibilă în urma efortului susținut al conducerii Curții de Apel Galați și Tribunalului Brăila pentru asigurarea finanțării și finalizarea lucrării”, a mai precizat judecătorul Cosmin Mihăilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro