• un raport publicat, recent, de Ministerul Sănătății referitor la reacțiile adverse ale vaccinării împotriva Covid-19 arată, pentru prima dată, ce probleme au îndurat unii oameni după administrarea serurilor anti-Covid • pe lângă faptul că vorbim despre cifre deosebit de mari înregistrate într-un interval mic, aflăm că au fost și sute de cazuri grave, care au necesitat spitalizarea în urma inoculării • printre aceste cazuri au fost înregistrate și tromboze, miocardite și șocuri anafilactice • și, de parcă n-ar fi fost de ajuns că abia acum a fost publicat acest raport, tot din surse oficiale, respectiv CNCAV aflăm că cifrele reacțiilor adverse sunt de fapt duble față de cele enunțate de Ministerul Sănătății, adică în loc de aproximativ 20.000 de cazuri de reacții adverse, peste 41.000 de cazuri, după cum scrie într-un alt raport • practic, au fost publicate două rapoarte oficiale, cu cifre diferite • o ”confuzie”, care spune multe...
Zeci de mii de reacții adverse post-vaccinare împotriva Covid-19, într-un singur an! Deși pare greu de crezut, așa arată un raport publicat, recent, de Ministerul Sănătății (MS) privind reacțiile după administrarea vaccinurilor, oficial, destinate imunizării împotriva coronavirusului. Cifrele sunt îngrijorătoare, cu mari și multe semne de întrebare și îndoială asupra a ceea ce ar fi trebuit, teoretic, să ne asigure protecție împotriva virusului răspândit în întreaga lume. Asistăm, practic, la o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului. Drepturile garantate de Constituție, drepturile pacienților, drepturile asiguraților, accesul la informația medicală și la servicii care au rolul de a întreține starea de sănătate a tuturor oamenilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății, un set clar de obligații legale pe care s-a construit temelia statului de drept încălcate, iată, cu bună știință. Altfel nu se explică de ce au fost publicate abia acum aceste cifre, având în vedere că unele statistici se raportează la intervalul 27 decembrie 2020 - 2 ianuarie 2021.
Concret, vorbim mai întâi de un raport oficial publicat, zilele acestea, de către Ministerul Sănătății, în care scrie negru pe alb că într-un singur an, respectiv 2021, la nivel național au fost raportate aproape 20.000 de cazuri de reacții adverse post-vaccinare indezirabile (RAPI), dintre care 48 au fost deosebite (înregistrate în intervalul 27 decembrie 2020 - 2 ianuarie 2021), la 15.856.528 de doze de vaccin anti-SARS-CoV-2 administrate, acestea reprezentând o rată de 3,02 la un milion. Conform raportului, printre aceste cazuri au fost înregistrate și 16 tromboze, 15 miocardite și atenție, 12 șocuri anafilactice. Tot MS arată în acest raport că rata RAPI la 1.000 doze produse vaccinale administrate în aceeași perioadă a avut o valoare crescută pentru vaccinul Astra Zeneca (7,2), urmată de vaccinul Moderna (2,4), iar pentru produsele Pfizer și Johnson&Johnson, ratele au fost sub 1. 16.621 dintre cazuri, adică 84,3%, au fost raportate în sistemul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) și 3.093, respectiv 15,7 % , au fost raportate către Institutul Național de Sănătate Publică.
Dar asta nu e tot, pentru că ulterior apare un alt raport, la fel de oficial, care spune altceva. Comitetul pentru vaccinarea COVID, condus de colonelul Valeriu Gheorghiță (CNCAV), a întocmit un raport numit „ROVaccinare, misiune îndeplinită”, în care sunt prezentate rezultatele activității acestui organism, care și-a încetat activitatea la jumătatea anului 2022. Astfel, dacă cifrele MS au arătat că în 2021, când s-a administrat majoritatea vaccinurilor, au fost 15,8 milioane de persoane vaccinate și au fost 19.700 de persoane care au avut de suferit, conform CNCAV peste 41.000 de români au raportat reacții adverse post-vaccinare COVID. Unele dintre ele extrem de grave. Vorbim de sute de cazuri de miocardită, tulburări hematologice, dar și paralizie facială numite reacții adverse post-vaccinare indezirabile, cele mai severe diagnostice fiind manifestări ale aparatului cardio-vascular - 10 cazuri cu miocardită, 4 cazuri cu pericardită și un caz cu miopericardită; tulburări hematologice - 16 cazuri cu manifestări trombotice, un caz citoliză hepatică, un caz purpură trombocitopenică; sistem nervos - 16 cazuri paralizie facială, 2 cazuri neuropatie senzitivă, un caz paraplegie flască și un caz sindrom Guillain Barre; sistem imunologic - 424 de cazuri cu reacții alergice și 12 cazuri cu șoc anafilactic. Documentul care cuprinde aceste informații a fost publicat doar pe Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, fără însă a fi și mediatizat. De altfel, este pentru prima dată când se dau detalii despre reacțiile adverse grave, pentru care unele persoane au necesitat inclusiv spitalizarea, dar nu este prima dată când cifrele oficiale se contrazic. Interesant este că aceste cifre contradictorii au apărut în spațiul public după ce fostul purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, Bogdan Oprea, a publicat pasaje din raport pe pagina sa de socializare. Acesta a acuzat faptul că cei care s-au ocupat de campania de vaccinare au mințit în legătură cu mai multe aspecte. ”Raportul de activitate al CNCAV indică acum, negru pe alb, 41.486 de reacții adverse post-vaccinare indezirabile! 41.486 de oameni!!! Aceștia sunt oameni, nu cifre! Oameni despre care, pe durata vaccinării, autoritățile și CNCAV-ul nu au scos o vorbă, au mințit că nu există, că nu sunt grave efectele raportate de cetățeni (…)” după cum a scris pe Facebook, specialistul în comunicare, Bogdan Oprea.
Tot în raportul publicat de CNCAV se arată că până la 2 februarie 2022 acoperirea vaccinală la nivel național a fost de 41,85% în rândul populației generale, adică sub jumătate.
Ministrul Rafila explică unde s-a produs „confuzia”
Întrebat despre aceste cifre contradictorii, cu discrepanțe alarmante, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a încercat să rezume totul la o simplă confuzie. Mai exact, potrivit site-ului de știri pe surse.ro, oficialul a susținut că nu au fost 41.000 de reacții adverse ca urmare a vaccinării împotriva Covid-19, ci doar 19.500. Acesta a explicat că raportul CNCAV nu vorbește despre numărul de persoane, ci despre numărul de reacții, iar o persoană ar fi putut să aibă mai multe reacții adverse, spunea acesta. ”Este un lucru care nu este neașteptat. Problema este ca această raportare s-a făcut pentru toate tipurile de vaccin și la toate e aceeași situație, ca și pentru orice medicament. Fără să desconsider suferința individuală, totdeauna se pun în balanță beneficiul și pericolele. Am constatat că vaccinarea a prelungit foarte mult viața oamenilor pe parcursul istoriei. Eu am verificat și periodic, acest comitet de vaccinare dădea un raport de activitate și periodic, se raportau și reacțiile adverse. Probabil nu au fost popularizate. Noi avem o problemă legată de un anumit tip de informare a publicului și ar trebui să știe că există un loc unde pot raporta acest lucru”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la un post de televiziune național.
Contactat pentru a ne oferi un punct de vedere oficial, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, medicul Andrei Baciu, nu a dat curs solicitării cotidianului ”Obiectiv”.
Avocatul Poporului sesizat despre încălcarea drepturilor pacienților !
Despre încălcarea drepturilor pacienților în pandemie s-a mai atras atenția, chiar în nenumărate rânduri. O astfel de situație a fost semnalată, în vara lui 2020, de către Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC). La vremea aceea, COPAC a tras un semnal de alarmă asupra faptului că erau internate în spitale doar urgențele și a solicitat Ministerului Sănătății să ia măsuri de urgență "pentru a nu mai fi încălcate drepturile pacienților". "Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România trage un semnal de alarmă asupra situației continue de încălcare a drepturilor pacienților. Chiar dacă în alte domenii lucrurile au fost relaxate, nu același lucru se întâmplă și în sistemul de sănătate (...) Pacienții sunt puși pe drumuri pentru a-și lua tratamentul (...), pacienții cu boli infecțioase (tuberculoză, HIV, hepatite) nu au acces în spitalele unde se tratau, acestea fiind spitale COVID sau suport", după cum era semnalat într-un comunicat de presă al COPAC, transmis în luna iunie 2020. Pe lista întocmită de această Coaliție figura și încălcarea confidențialității diagnosticului pacienților decedați de COVID, prin menționarea unor diagnostice precum HIV, schizofrenie, chiar și după moarte: "COPAC solicită Ministerului Sănătății să ia de urgență măsuri pentru a nu mai fi încălcate drepturile pacienților prin adoptarea unor reglementări care să găsească soluții la aceste probleme expuse.” De asemenea, reprezentanții COPAC s-au adresat și Avocatului Poporului pentru a se sesiza în acest caz de ”încălcare flagrantă a drepturilor pacienților”, după cum era menționat în materialul de presă, publicat în vara lui 2020. Ce s-a întâmplat cu aceste drepturi între timp? Ce măsuri a luat statul român pentru a respecta măcar dreptul la sănătate garantat de Constituția României? A făcut recomandări și a creat ”confuzii”. Cu ce preț, s-a văzut chiar și în cifrele oficiale...Vom reveni!