Tăierea de 25% din salariile bugetarilor, propusă de Traian Băsescu şi Guvernul Boc, aprinde spiritele în PNL Brăila. Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele organizaţiei municipale a liberalilor brăileni, Nicolae Cătălin Stănică (de profesie: profesor de matematică) şi-a exprimat revolta vizavi de atitudinea Guvernului faţă de breasla cadrelor didactice. Făcând referire la funcţia pe care o deţine în aparatul educaţional al statului, Nicolae Cătălin Stănică a explicat că, personal, asistă la o perioadă în care agresivitatea guvernanţilor, transmisă prin intermediul canalelor media, este una foarte mare şi că "în momentul în care un ministru vine şi spune că nu a văzut niciun profesor mort de foame, în momentul ăsta stau şi mă gândesc: «ce se poate mai mult decât atât?!»".
În plus, acesta a mai adăugat că, în felul cum decurg treburile la această oră, statutul cadrului didactic este unul subminat. "Să vorbesc despre improvizaţia din Legea învăţământului? Statutul social al cadrului didactic, în momentul acesta, este unul subminat. Dar subminat e puţin spus. Reacţiile colegilor mei sunt: «ce facem, la vară unde ne angajăm?». Deci, vor să renunţe, să găsească alte variante. Un om respectat, un om respectat în sistem de către elevi, nu poate accepta varianta asta agresivă, nu numai de a i se tăia din salariu, dar şi de-a fi tratat în acest mod", a declarat liberalul, precizând, printre altele, că mesajul reducerilor bugetare ar fi trebuit transmis altfel profesorilor. Cum anume? "Înţeleg, e o problemă. Una dintre variantele Guvernului e tăierea cu 25% din salariile bugetarilor, dar poate modalitatea aceasta prin care o spui ar trebui transmisă altfel profesorilor, să se înţeleagă într-un fel că participă într-o zonă de sacrificiu, dar să nu fie transmisă în acest mod, că «sunt un gras al bugetarilor», că «încă n-aţi murit de foame, deci puteţi să mai daţi 25%». Dacă eu, ca profesor, aş spune aşa despre domnul Traian Băsescu şi că Guvernul Boc e un guvern nesimţit, un guvern de oameni care nu au niciun pic de competenţă, aş vorbi în acelaşi fel cum au vorbit dumnealor", a conchis Nicolae Cătălin Stănică.