Unul dintre principalii artizani ai acestei reconcilieri, papa Francisc, a fost primul care a salutat "decizia istorică" anunţată puţin mai devreme simultan la Washington şi Havana de liderii cubanez Raul Castro şi american Barack Obama, aminteşte AFP.
Canada a felicitat de asemenea cele două guverne "pentru dialogul şi negocierile... care vor conduce la relaţii normalizate", potrivit lui Stephen Harper, primul ministru al uneia dintre puţinele ţări din America, care nu au rupt niciodată relaţiile diplomatice cu Cuba după revoluţia din 1959.
Ţările din America Latină, reunite pentru al 47-lea summit Mercosur în Argentina, au salutat acest pas spre pace pe continent. Chiar şi criticul cel mai înverşunat al Washingtonului, preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro, a salutat această "rectificare istorică".
În Europa, Germania a salutat "o veste foarte bună în aceste timpuri bogate în conflicte", reamintind că în 2013, Uniunea Europeană a deschis deja un dialog cu Cuba, în special pe baza unei ameliorări în domeniul drepturilor omului.
Reacţiile cele mai virulente au venit în cele din urmă din Statele Unite. Parlamentari democraţi şi republicani susţinători ai izolării Cubei au deplâns decizia lui Barack Obama ce ar putea relaxa embargoul instituit de John F. Kennedy în 1962. Iar exilaţi cubanezi din Miami au denunţat "trădarea" preşedintelui american.