• asta a anunţat, recent, primarul Marian Dragomir, cu precizarea că s-a semnat deja contractul pentru proiectare, astfel că odată ce studiul va fi gata, vor putea începe lucrările • proiectarea este realizată de SC Proficons Project SRL din Botoşani • edilul-şef a explicat şi că se încearcă o asociere între Primărie şi CJ Brăila pentru reabilitarea Stadionului Municipal cu ajutorul Companiei Naţionale de Investiţii
S-au mai făcut câţiva paşi pentru reabilitarea Stadionului Progresul din Brăila. Potrivit primarului Marian Dragomir, deja s-a semnat contractul cu firma SC Proficons Project SRL din Botoşani, în valoare totală de 26.800 lei pentru realizarea proiectului. Odată finalizată această etapă se va putea organiza licitaţia pentru desemnarea unui constructor şi lucrul la stadion va putea începe. Aşa cum se ştie, proiectul este realizat în asociere cu Federaţia Română de Fotbal din România şi prevede printre altele un gazon sintetic, tribune şi vestiare moderne.
“La Stadionul Progresul am semnat asocierea cu Federaţia Română de Fotbal. Am realizat deja Faza 1, proiectare, DALI, am aprobat proiectarea în Consiliul Local Municipal, am organizat licitaţia pentru execuţie şi proiectare, avem deja un câştigător, s-a dat ordinul de începere a lucrării respective. Urmează ca în aproximativ o lună şi jumătate - două luni, să se prezinte proiectul final şi să înceapă lucrările la stadion. Contractul este deja semnat”, a declarat primarul Marian Dragomir în cadrul unei conferinţe de presă recente.
Interesant de precizat este că edilul-şef şi-a expus cu această ocazie şi planurile privind reabilitarea Stadionului Municipal. Deşi nu a oferit foarte multe detalii, acesta a adus în discuţie o asociere cu Consiliul Judeţean şi posibilitatea ca proiectul să fie realizat cu ajutorul Companiei Naţionale de Ivestiţii (CNI).
“O să vedeţi că luna aceasta sau cel târziu luna viitoare, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Brăila se vor asocia pentru a depune un proiect la CNI privind reabilitarea stadionului municipal”, a conchis Dragomir.