Reţeta electronică, încă în teste la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reţeta electronică, încă în teste la Brăila

Reţeta electronică este încă în teste la nivelul Brăilei, după cum au declarat surse din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). Deşi medicii ar fi trebuit să scrie, de la începutul lunii, reţete în format electronic, sistemul nu este încă funcţional. Precizarea a fost făcută în cadrul şedinţei Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, de la Prefectură, de către directorul de contractări al CJAS Brăila, Roxana Fotin, care a spus că până acum s-au făcut doar simulări ale utilizării reţetelor electronice. "Reţetele, cea electronică şi cea clasică, vor merge în paralel. Deocamdată se fac teste. Medicii de familie trebuie să acceseze Sistemul Informatic Unic Integrat ca să poată tipări reţetele electronice. Avem instituit un «tel verde» pentru informaţii. Am vrea să fim printre primii care să implementăm reţeta electronică. Dar nu depinde de noi, ci de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care trebuie să pună la punct sistemul informatic. Depinde, de asemenea, şi de medicii de familie, cărora le acordăm aproape permanent asistenţă", a afirmat Roxana Fotin. Prefectul Mihaela Marcu a întrebat care este numărul de telefon gratuit, însă reprezentanta CJAS Brăila a recunoscut că nu-l ştie, precizând că este afişat pe site-ul instituţiei. În cele din urmă, cei prezenţi au aflat că, de fapt, este un "tel verde" instituit la nivel naţional, nicidecum local.
Nici farmaciile nu sunt în totalitate pregătite să elibereze astfel de reţete pentru pacienţi. Din cele 63 de farmacii aflate în contract cu CJAS Brăila, 15 nu au dotarea pentru preluarea reţetei electronice, şase nu au comunicat nicio situaţie, iar 42 spun că sunt pregătite.
La nivel naţional, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a făcut public raportul reţetelor eliberate/prescrise până la 24 iulie, potrivit căruia aproape 43.000 de reţete au fost înregistrate de la introducerea sistemului de prescripţie electronică. Până în acest moment, 20.843 de reţete au fost eliberate în farmacii, mai arată raportul.
Medicii pot prescrie reţete în format electronic începând din 2 iulie, iar până la sfârşitul anului noul sistem va fi utilizat în paralel cu cel actual. De la 1 ianuarie 2013 prescrierea medicaţiei se va face numai în format electronic. Deocamdată, doar 10% dintre medicii din România au prescris reţete în format electronic, de la introducerea sistemului, potrivit datelor Colegiului Medicilor din România.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro