"Reţeaua de socializare" şi "Începutul", premiate de Sindicatul scenariştilor americani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Reţeaua de socializare" şi "Începutul", premiate de Sindicatul scenariştilor americani

"Reţeaua de socializare" a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat, care i-a revenit lui Aaron Sorkin, în timp ce distincţia pentru cel mai bun scenariu original i-a fost acordată lui Christopher Nolan, regizorul şi scenaristul thriller-ului "Începutul".
Sindicatul scenariştilor americani cuprinde profesionişti din cinema şi televiziune, şi ca şi în cazul celorlalte sindicate profesioniste de la Hollwood, se consideră că premiile pe care le acordă îi pot indica pe viitori câştigători la Oscar. Mulţi membri ai sindicatelor fac parte şi din Academia de film americană, care anul acesta va decerna Oscarurile pe 27 februarie.
De altfel, Aaron Sorkin este considerat favorit la Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat, însă, pe de altă parte, marele favorit la premiile Oscar 2011, drama "Discursul regelui/ The King's Speech", nu a fost nominalizat de WGA la categoria scenariu original, neîncadrându-se în normele sindicatului.
Christopher Nolan a spus, atunci când i-a fost înmânat trofeul, că a suferit atunci când nu a reuşit să obţină nominalizarea la premiile WGA pentru scenariul filmului său, "Memento", şi acesta fiind în afara normelor sindicatului scenariştilor. El a mai spus că premiul primit sâmbătă ar fi însemnat mai mult dacă "anumite scenarii" ar fi fost nominalizate.
La categoria documentar, regizorul şi scenaristul Charles Ferguson a obţinut premiul WGA pentru "Inside Job".
WGA acordă premii şi în domeniul televiziunii, anul acesta marii câştigători fiind serialele "Mad Men" - cel mai bun scenariu pentru un serial dramă - şi "Modern Family" - cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro