O grupare de traficanţi de droguri de mare risc a fost anihilată de procurorii DIICOT Brăila, trei tineri care făceau aprovizionarea cu ecstasy în cluburi din municipiu fiind trimişi în spatele gratiilor. Investigatorii sub acoperire au cumpărat de la traficanţii de droguri, în repetate rânduri, comprimate de ecstasy contra sumei de 50 de lei bucata. Despre unul dintre membrii reţelei sunt informaţii că deţinea circa 1.000 de comprimate.
Prin rezoluţiile din 16 mai ale DIICOT Brăila s-a început urmărirea penală faţă de învinuiţii Marius Vasile Adam, în vârstă de 24 de ani, Ionuţ Leonard Chiriţă, zis "Bubulac", de 30 de ani şi Sorin Belivacă, zis "Beli" sau "Beni", de 23 de ani. Traficanţii de droguri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi ulterior duşi în faţa instanţei de judecată, care a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a membrilor reţelei. Cei trei sunt cercetaţi pentru constituire în grup în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Potrivit procurorilor, pe 20 aprilie, lucrători de poliţie de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza municipiului Brăila cei trei tineri s-au constituit într-un grup care se ocupa cu traficul de droguri de mare risc (ecstasy). "Aceştia au procurat, deţinut şi vândut comprimate de ecstasy contra sumei de 50 de lei bucata, în zona unor cluburi din municipiu", arată procurorii. Sursa drogurilor, spun anchetatorii, era Marius Adam, despre care există date că deţinea circa 1.000 de comprimate. El era în legătură cu "Beli" care, la rândul său, avea conexiune cu Ionuţ Chiriţă. În urma cercetărilor s-a stabilit că Marius preda drogurile de mare risc lui "Beli" spre a fi distribuite, acesta predându-le mai departe lui Chiriţă, care le vindea consumatorilor.
Pe 21 aprilie, investigatorul sub acoperire a cumpărat de la Chiriţă două comprimate de ecstasy contra sumei de 50 de lei bucata. La data de 23 aprilie, în baza autorizaţiei emise de DIICOT, investigatorul sub acoperire a mai cumpărat de la Chiriţă încă 4 comprimate de ecstasy, la acelaşi preţ. Din convorbirile telefonice interceptate de anchetatori s-a stabilit că un tânăr care se recomanda "Beli" sau "Beni" (identificat ca fiind Belivacă Sorin) a purtat discuţii prin care coordona activitatea altor persoane, solicitându-le să caute clienţi pentru marfa pe care o deţine. "Beli" a discutat cu un tânăr, furnizor de droguri (identificat ca Adam Marius) căruia i-a cerut o cantitate de ecstasy pentru a o distribui în cluburile "Oscars" şi "Diamonds".
În seara zilei de 11 mai, arată procurorii DIICOT, Marius a discutat cu un tânăr căruia i-a comunicat că mai deţine o cantitate de ecstasy pe care vrea să o vândă. În seara respectivă, cei doi s-au întâlnit în centrul oraşului pentru a finaliza tranzacţia, cinci comprimate fiind vândute contra sumei de 200 de lei. La data de 16 mai, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate la domiciliul lui Adam, procurorii DIICOT au găsit 20 de comprimate ecstasy.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.