Reţea de traficanţi de droguri, anihilată de Crima Organizată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată de Crima Organizată

* luni de zile, oamenii legii i-au filat pe traficanţi şi, pozând în clienţi, au cumpărat de la unul dintre ei ţigări ce conţineau tutun în amestec cu haşiş * ceilalţi doi membri ai reţelei au fost identificaţi în urma interceptării convorbirilor telefonice, din care reieşea că au făcut tranzacţii cu droguri de risc

O reţea de traficanţi de droguri de risc, formată din trei tineri care comercializau rezină de canabis în municipiul Brăila, a fost destructurată de lucrătorii de la Crimă Organizată. Pozând în clienţi, oamenii legii au cumpărat de la unul dintre traficanţi ţigări ce conţineau tutun în amestec cu haşiş. Ceilalţi doi membri ai reţelei au fost identificaţi în urma interceptării convorbirilor telefonice.

Activitatea infracţională a celor trei brăileni a fost documentată şi probată de poliţiştii brăileni specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Brăila. Oamenii legii îi aveau în vizor pe traficanţii de droguri, de mai mult timp, în final reuşind să pună mâna pe ei şi să îi trimită în faţa instanţei de judecată.

Astfel, pe baza investigaţiilor efectuate de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila a rezultat că Ştefan Alexandru Ioniţă (18 ani) deţinea şi comercializa droguri de risc, respectiv canabis şi rezină de canabis (haşiş), în municipiul Brăila. Tânărul, care era elev, achiziţiona drogurile de la diferite persoane a căror identitate nu a fost încă stabilită de anchetatori. Prin intermediul investigatorului şi a unui colaborator sub acoperire, s-a reuşit cumpărarea, la data de 15 aprilie, a unui număr de 4 ţigări ce conţineau tutun în amestec cu haşiş, acesta fiind pus în evidenţă de tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă biosintetizată de planta canabis. Pentru marfa cumpărată, anchetatorii sub acoperire i-au plătit tânărului suma de 200 de lei. În aceeaşi zi, oamenii legii au mai cumpărat tot de la Ştefan Ioniţă alte 6 ţigări ce conţineau amestec de tutun şi rezină de canabis, contra sumei de 180 de lei. Din investigaţii precum şi din interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, a rezultat că, un alt brăilean, Marius Ionuţ Gheorghe (19 ani), zis "Balcon", a realizat tranzacţii cu rezină de canabis, drog de risc denumit "ciocolată" în limbajul consumatorilor şi traficanţilor de droguri. Totodată, acesta a purtat discuţii cu privire la drogul de risc marijuana (canabis), căruia consumatorii îi spun codificat "Mariana". La data de 5 august, Ştefan Alexandru Ioniţă, membru al reţelei din care făcea parte şi "Balcon", a vândut un pachet care conţinea 0,2 grame de canabis. În ziua de 11 august, "Balcon" a propus unei persoane să îi intermedieze o tranzacţie cu aproximativ un gram rezină de canabis de la o persoană neidentificată, care s-a recomandat "Emi". Tranzacţia s-a efectuat cu succes, ulterior oamenii legii stabilind că "Emi" este brăileanul Emanuel Răcaru (17 ani). După ce au fost filaţi luni de zile, tinerii specializaţi în trafic de droguri au fost reţinuţi de lucrătorii de la Crimă Organizată şi trimişi în faţa instanţei de judecată. Singurul arestat a fost Ionuţ Marius Gheorghe, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Faţă de Ştefan Alexandru Ioniţă şi Emanuel Răcaru, instanţa a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro