In luna august 2007 ANRCTI a comunicat RCS&RDS decizia nr.2849/2007 prin care compania era obligata sa practice un tarif de maxim 1,15 Eurocenti/minut pentru serviciul de interconectare in vederea terminarii la puncte fixe a apelurilor in reteaua RCS&RDS, precum si sa publice pe pagina sa de internet anumite informatii referitoare la punctele de acces la reteaua sa, sa transmita ANRCTI o copie dupa fiecare dintre cererile de interconectare si, respectiv, dupa fiecare dintre cererile de modificare, completare sau retragere a solicitarii initiale, in termen de 2 zile de la data primirii acestora. De asemenea, ANRCTI impunea furnizorului un termen maxim de negociere in vederea incheierii unui acord de interconectare de 2 luni de la data primirii de catre RCS&RDS a unei cereri in acest sens.
"In ultimele luni, ANRCTI a primit sesizari de la mai multi furnizori de servicii de telefonie cu privire la refuzul companiei RCS&RDS de a modifica tariful de interconectare si practicarea in continuare a unui tarif mai mare de 1,15 Eurocenti/minut", se arata intr-un comunicat de presa al autoritatii. De asemenea, in acelasi material se subliniaza ca RCS&RDS este pasibila de amenda in cuantum de 5% din cifra de afaceri daca pina la data de 25 ianuarie 2008, nu va face toate demersurile necesare modificarii acordurilor de interconectare incheiate cu ceilalti operatori si nu va practica tariful impus de ANRCTI.
Important de mentionat este ca RCS&RDS nu este la prima abatere intrucit autoritatea a mai sanctionat compania si in luna septembrie 2007 cu o amenda contraventionala in cuantum de 100.000 de lei pentru ca nu a publicat, in mod complet, inclusiv pe pagina sa de internet, numarul si adresele tuturor comutatoarelor unde se poate realiza interconectarea cu reteaua publica de telefonie pe care o opereaza.