Poliţiştii de la Secţia 1 Rurală Brăila au iniţiat alaltăieri o amplă acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de deşeuri feroase din societăţi comerciale din comuna Vădeni. Ei au depistat zece persoane suspecte, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări şi au constatat şapte contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de 3.500 de lei.
Oamenii legii au constatat, cu acest prilej, şi două infracţiuni de furt. Astfel, în urma controalelor, au fost prinşi Marian V., în vârstă de de 41 de ani, din Brăila, şi Mihai B., de 42 de ani, din comuna Cazasu, imediat după ce au sustras 280 de kilograme de deşeuri feroase din incinta unei ferme, proprietatea unei societăţi comerciale din comuna Vădeni.
De asemenea, a fost depistat Vasile P., de 39 de ani, din satul Baldovineşti, comuna Vădeni, care furase 240 de kilograme de deşeuri feroase, culmea, de la aceeaşi fermă. În ambele cazuri, poliţiştii le-au întocmit suspecţilor dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar deşeurile feroase sustrase au fost predate societăţii păgubite.