Razii pentru prinderea şoferilor care circulă după propriile legi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Razii pentru prinderea şoferilor care circulă după propriile legi

poliţiştii au fost în acţiune pe şosele şi au oprit din drum peste 100 de şoferi, jumătate dintre ei fiind testaţi cu alcooltestul

 

În cursul zilei de joi, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului şi cei ai Poliţiei Oraşului Ianca, împreună cu jandarmii, au acţionat, pe raza judeţului şi în municipiu, pentru menţinerea ordinii publice şi prevenirea accidentelor rutiere.

Cu această ocazie, poliţiştii au verificat 7 societăţi comerciale şi au legitimat 170 de persoane. În plus, au fost verificate 113 autovehicule în trafic, fiind testaţi cu aparatul etilotest 59 de şoferi, în final fiind aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.615 lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat 2 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro