Razii de weekend. Două dosare penale pentru doi petrecăreţi din discoteca Gemenele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Razii de weekend. Două dosare penale pentru doi petrecăreţi din discoteca Gemenele

Petrecăreţii din discoteci şi baruri, dar şi comercianţii din pieţe, nu au avut linişte nici în acest sfârşit de săptămână. Aproape 700 de persoane au fost legitimate şi în jur de 30 au ajuns la sediul poliţiei. Un individ înarmat cu un cuţit şi altul care s-a apucat să împartă pumni, în zona discotecii Gemenele, au fost liniştiţi de mascaţi.

În zilele de 16 şi 17 octombrie, poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigare a criminalităţii economice şi criminalistică, din cadrul Poliţiei Municipiului şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, de la Poliţiile orăşeneşti Ianca, Însurăţei şi Făurei, cu sprijinilor jandarmilor, au dat o raită prin zona pieţelor, discotecilor, cluburilor, barurilor. S-a acţionat pentru combaterea infracţiunile săvârşite cu violenţă, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale existente în domeniul gestionării materialului lemnos şi a deşeurilor feroase, în domeniul transportului şi comercializării peştelui, legumelor, fructelor şi băuturilor alcoolice.
Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 46 de unităţi comerciale şi societăţi tip discotecă, au legitimat 679 de persoane, dintre care 67 au fost percheziţionate corporal sumar şi 29 au fost conduse la poliţie, pentru verificări suplimentare. De asemenea, au fost controlate în trafic 134 de autovehicule şi efectuate 27 de testări cu aparatul etilotest. "Poliţiştii au aplicat 63 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 24.400 lei, 25 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 31 la OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice, 4 la Legea 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar 3 la alte acte normative", a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţiştii le-au dat planurile peste cap unor indivizi care au băut prea mult şi apoi s-au încăierat, unii fiind înarmaţi cu arme albe. La data de 18 octombrie, ora 01.09, a fost depistat, în incinta unui cafe-bar din comuna Gemenele, un localnic de 25 de ani. El purta, în buzunarul vestei cu care era îmbrăcat, un cuţit, cu lungimea totală de 26 de cm, lama mobilă având 12 cm. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal. În aceeaşi noapte, ora 02.10, a fost prins în flagrant Cătalin B. (22 de ani), din municipiul Brăila, care, în timp ce se afla în faţa discotecii din comuna Gemenele, l-a agresat pe un localnic, în vârstă de 24 de ani. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

Aproape 300 kg de cartofi confiscate

Totodată, în timpul raziei de weekend, au fost constatate în flagrant două infracţiuni şi au fost confiscate sticle cu băuturi alcoolice, în valoare totală de 300 lei, şi cantitatea de 281 kg de cartofi, în valoare de 281 lei. Vineri, în jurul orei 13.15, a fost depistat, pe o stradă din localitatea brăileană Romanu, Mihai B. (39 de ani), din municipiul Braşov, în timp ce comercializa cartofi din autoutilitară, fără a fi autorizat în acest sens. Vânzătorul a primit o amendă în valoare de 500 lei, conform Legii 12/1990, şi întreaga cantitate de cartofi (281 de kg), a fost confiscată şi predată la o societate comercială din Brăila, în vederea valorificării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro