• vineri şi sâmbătă, poliţiştii au oprit în trafic 95 de autovehicule şi au dat amenzi de 44.000 lei
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în zilele de vineri şi sâmbătă, 7 şi 8 iulie 2017, „poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu cât şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club şi cafe-bar”, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe parcursul celor două zile de razii, poliţiştii au verificat 33 de societăţi comerciale, au legitimat 162 de persoane (dintre care 18 controlate corporal) şi au oprit în trafic 95 de autovehicule. De asemenea, s-au constatat şapte infracţiuni şi 118 contravenţii pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 43.830 lei.
„Dintre amenzile aplicate, 72 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 36 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi şase conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”, precizează sursa citată.
Ca măsuri complementare, poliţiştii implicaţi în acţiuni au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare. Raziile continuă şi în zilele următoare.