Petrecăreţii din discoteci, baruri şi săli de jocuri mecanice au fost în vizorul poliţiştilor în acest week-end. Peste 100 de persoane au fost legitimate, dintre care aproape jumătate au fost controlate corporal sumar. Comercianţii din pieţe şi târguri, dar şi şoferii aflaţi pe şosele au fost şi ei vânaţi de oamenii legii.
În perioada 30 ianuarie - 1 februarie, poliţiştii brăileni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în municipiu şi judeţ.
Poliţiştii rutieri, de ordine publică, investigarea fraudelor şi de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală, au acţionat în zona locurilor de distracţie, pentru a preveni comiterea faptelor de violenţă. Forţele de ordine au dat o raită şi prin pieţe şi târguri, pentru a preveni actele ilegale de comerţ, dar şi furturile de pe tarabe ori din buzunare, poşete şi genţi. Radarele au stat la pândă pe arterele de circulaţie, pentru a-i prinde pe şoferii vitezomani, poliţiştii acţionând în scopul reducerii numărului accidentelor rutiere grave. "Echipele de poliţişti au efectuat controale la 33 de societăţi comerciale cu profil comerţ, discotecă, cafe-bar şi jocuri mecanice, precum şi la 11 întreprinderi individuale şi 13 producători particulari, au legitimat 109 de persoane, dintre care 48 au fost controlate corporal sumar, şi au controlat în trafic 48 de autovehicule. Pe timpul desfăşurării acţiunilor, au fost constatate 51 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 8.578 de lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cele mai multe amenzi, respectiv 24, s-au aplicat conform Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, alte 12 sancţiuni fiind date conform OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice iar 11 conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Şoferi deveniţi pietoni
În zilele de week-end, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Astfel, în trei zile, poliţiştii au constatat 265 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 66.989 lei. Au fost ridicate în vederea suspendării 13 permise de conducere, şoferii care au circulat după propriile legi devenind acum pietoni.
În ziua de 1 februarie, la ora 19.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic, pe DE 584, în localitatea Vărsătura, pe Cosmin M. (23 de ani), din municipiul Brăila. Acesta conducea autoturismul având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 31 decembrie 2014. El s-a ales cu dosar penal.