• în perioada 21-23 octombrie, polițiștii brăileni au intervenit la 125 de evenimente, 101 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112, iar pentru neregulile constatate au aplicat 399 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 183.900 lei • polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 27 de permise de conducere • paznicii au avut șI ei parte de “vizita” oamenilor legii
Sfârșitul de săptămână a venit cu amenzi în valoare totală de aproape 200.000 lei, în vizorul polițiștilor fiind indivizii puși pe scandal, dar și șoferii care circulă după propriile legi. Paznicii nu au scăpat nici ei de controale.
În perioada 21-23 octombrie, polițiștii brăileni sprijiniți de jandarmi au acționat în municipiu și pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere. “Au fost organizate și desfășurate 43 de acțiuni și s-a intervenit la 125 de evenimente, 101 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 399 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 183.900 de lei. Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județul Brăila, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulație. Astfel, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 27 de permise de conducere și au retras 15 certificate de înmatriculare”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Paznici la control
În noaptea de 21 spre 22 octombrie, în intervalul orar 22:00-06:00, polițiștii din cadrul Biroului Odine Publică au desfășurat pe raza municipiului Brăila, o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind paza și securitatea obiectivelor asigurate cu pază proprie sau prin societăți specializate.
Potrivit polițiștilor, în urma activităților au fost verificate 16 societăți comerciale și au fost efectuate 22 de instruiri cu personalul de pază. Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii 333/2003, în valoare totală de 1.500 de lei.
De asemenea, în noaptea de 21 spre 22 octombrie, în intervalul orar 18:00-01:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au desfășurat pe raza de competență activități specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere. “În urma activităților au fost legitimate 159 de persoane, controlate 91 de vehicule, efectuate 70 de testări alcoolscopice și verificate 31 de societăți comerciale. Totodată, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.670 de lei, dintre care 24 conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 3 conform Legii 61/1991, fiind ridicat și un certificat de înmatriculare”, au transmis polițiștii.